Fragmente ale unei drone au fost găsite la aproximativ 1 700 de metri de linia frontierei de stat, în interiorul țării, în jurul orei 16:50, potrivit Poliției de Frontieră.
Fragmentele au fost depistate de o patrulă a Serviciului Poliției de Frontieră Briceni, care se afla în misiune de supraveghere a frontierei. Zona a fost imediat delimitată, iar la fața locului au fost solicitate serviciile specializate. Acestea se deplasează spre locul incidentului, ca să ia măsurile necesare și să stabilească toate circumstanțele.
Poliția de Frontieră monitorizează situația împreună cu alte autorități și ține legătura cu cele competente din Ucraina. Instituția promite informații suplimentare, pe măsura evoluției situației.
Autoritățile îndeamnă oamenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii să păstreze calmul, să se adăpostească în interiorul locuințelor și să urmărească doar informațiile transmise oficial.
Cetățenii sunt rugați să nu se apropie de eventuale resturi de aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să sune imediat la 112.
Amintim că o dronă a explodat în noaptea de 24 septembrie, în apropierea fabricii de conserve din Camenca.
Amintim că în dimineața zilei de 24 septembrie, patru aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian Republicii Moldova. În raionul Florești a avut loc o explozie, care la scurt timp a fost localizată pe un câmp. Zgomotele puternice au fost semnalate de localnici.