Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Trei sate din Cimișlia se înfrățesc cu localități românești. PSDE: Va duce la proiecte în beneficiul cetățenilor

16 Mart. 2023, 17:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Mart. 2023, 17:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Satele Batîr și Lipoveni din Cimișlia se vor înfrăți cu localități românești din județul Dolj. PSDE anunță că acțiunea se datorează unui acord al formațiunii cu PSD România.

În perioada 13-16 martie, o delegație a Republicii Moldova, condusă de președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, se află într-o vizită de lucru în județul Dolj, România. Scopul este demararea procedurilor de înfrățire dintre comunele Brădești, Cârcea și Cerăt și trei sate din Cimișlia: Lipoveni, Batîr și Gura Galbenei.

„De menționat că, satul Batîr și comuna Lipoveni sunt conduse de Primarii Partidul Social Democrat European, Anatolie Spînu și Gheorghe Bordeianu. Sunt preconizate o serie de întâlniri cu primarii din Dolj și deplasări la instituții din subordinea Consiliului Județean Dolj, pentru prezentarea activității și practicilor colegilor români”, notează partidul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Consiliul Județean Dolj are încheiat un Acord de înfrățire cu raionul Cimișlia din anul 2019. În baza documentului, administrația de acolo a alocat 1 milion de lei pentru reabilitarea Clinicii de chirurgie a spitalului raional Cimișlia și 500.000 de lei pentru Policlinica raională Cimișlia.

„Mulțumim mult Președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, reprezentant al Partidul Social Democrat din România, pentru suportul semnificativ acordat raionului Cimișlia. Suntem siguri că înfrățirea localităților din județul Dolj cu cele din raionul Cimișlia va duce la implementarea unor noi proiecte comune în beneficiul cetățenilor noștri”, mai scrie PSDE.

„Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!