Un grup criminal care confecționa acte românești false a fost destructurat. Membrii lui sunt bănuiți și de organizarea migrației ilegale.
Cei 14 suspecți au între 28 și 56 de ani și sunt originari din diferite regiuni ale țării. Ei ar fi perfectat actele românești false pe numele cetățenilor Moldova și altor persoane, care nu sunt nici cetățeni sau rezidenți ai UE, pentru a facilita aflarea migranților pe teritoriul țărilor de destinație.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Buletinele de identitate românești false, confecționate pe teritoriul Republicii Moldova, erau vândute contra sumelor cuprinse între de 10 250 de euro. În unele cazuri, actul putea costa și 1800 de euro.
„Ulterior acestea erau transmise pe teritoriul Franței, actele de identitate false fiind vândute persoanelor pe numele cărora erau perfectate”, informează Poliția.
Oamenii legii au inițiat cauze penale pentru confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, stampilelor sau sigiliilor false și organizarea migrației ilegale.





