Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

FOTO Urmare a reparației capitale, autoritățile moldo-române au inspectat podul transfrontalier Giurgiulești – Galați

03 Mai 2022, 18:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2022, 18:01 // Societate //  Realitatea.md

Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și secretarul pe domeniul infrastructurii de transport, Mircea Păscăluță, împreună cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu au vizitat, astăzi, podul rutier de frontieră Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România).

Lucrările de reabilitare a podului au durat aproximativ nouă luni, investiția a costat circa 8 milioane de RON, asigurată în totalitate de Guvernul României.

Podul interconectează infrastructurile rutiere între cele două state, pe teritoriul Republicii Moldova drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România și pe teritoriul României. Totodată, acesta sporește rolul Republicii Moldova în calitate de punct de legătură între statele Uniunii Europene şi Comunitatea Statelor Independente.

Lilia Dabija a mulțumit omologului său și a menționat că împreună cu România, țara noastră își urmărește calea Comunității europene. Precizând, totodată, că proiectele comune de infrastructură fortifică și mai mult relațiile bilaterale dintre cele două state.

„Mulțumim Guvernului României pentru suportul oferit în tot acest proces amplu de reconstrucție a infrastructurii. În viitorul apropiat vom începe lucrările de construcție la podul de la Ungheni, dar şi reparația altor poduri Sculeni-Sculeni, Cahul-Oancea, Leușeni-Albița. Acum că suntem într-o criză de securitate la frontieră trebuie să fim și mai rezilienți și mai puși pe fapte, pentru drumuri mai bune, pentru poduri mai multe şi o mai bună securitate la frontieră”.

Podul rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România) a fost construit în anul 1949 și are o lungime de 125 metri, cu circulație pe două benzi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.