Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Primele loturi cu materiale de construcție transportate de IGSU au ajuns în raionul Edineț

28 Iul. 2023, 18:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2023, 18:00 // Societate //  Realitatea.md

Autospecialele din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență încărcate cu materiale de construcție, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la indicația Guvernului Republicii Moldova au ajuns în seara zilei de 28 iulie în raionul Edineț.

„Loturile de ajutor, ce conțin foi de ardezie și cherestea urmează a fi repartizate localnicilor de către autoritățile publice locale. Astfel, oamenii din 17 localități, printre care orașele Edineț și Cupcini, dar și satele Brânzeni, Chetroșica Nouă, Parcova, Corpaci, Buzdugeni, Gașpar, Gordinești, Hancăuți, Terebna, Goleni, Fântâna Albă, Viișoara și 3 comune Bleșteni, Ruseni și Zăbriceni, vor beneficia de ajutor din partea statului”, spune IGSU.

Pentru raionul Edineț au fost alocate 53 529 foi de ardezie și 200 m3 de cherestea, pentru efectuarea lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice. Bunurile materiale urmează să fi repartizate localnicilor pentru repararea caselor particulare afectate, dar și instituțiilor publice.

În următoarele zile, loturi cu bunuri materiale urmează să fie transportate de IGSU în ajutorul și altor raioane afectate de intemperii, precum Soroca, Drochia, Râșcani, Dondușeni și Hâncești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!