Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

FOTO, VIDEO Renovarea drumurilor secundare continuă, la Orhei

09 Aug. 2022, 11:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Aug. 2022, 11:23 // Politica //  Realitatea.md

Renovarea drumurilor secundare continuă, la Orhei. La inițiativa primarului de onoare al municipiului, actualul lider al Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, au fost reparate încă două porțiuni de drum, care se aflau într-o stare dezastruoasă și unde nu aveau acces nici ambulanțele. Este vorba despre străzile Călușarilor și Fierarilor din Orhei.

Locuitorii celor două străzi spun că au așteptat de o viață renovarea drumurilor, care trec pe lângă porțile lor.

„Am așteptat timp de 50 de ani renovarea acestui drum. De când ne-am construit casă aici, nu am mai avut parte de astfel de drum bun”, a spus o femeie.

„Ne bucurăm că, datorită primarului, Partidului „ȘOR”, se rezolvă încet-încet toate problemele din municipiu. Până nu demult, am mers pe drum de țară, dar acum mergem pe drum de oraș”, a spus o locuitoare a municipiului Orhei.

Potrivit inginerului-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, la renovarea drumurilor s-a folosit beton asfaltic. De asemenea, au fost asfaltate căile de acces către gospodăriile individuale. Mai mult, au fost aplicate marcaje rutiere.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, se arătă mândru că din 2015 și până în prezent, în acest oraș, se implementează mai multe proiecte sociale și de infrastructură.

„Este o mândrie că al patrulea an consecutiv reușim să renovăm drumurile. Avem specialiști buni și ne reușește să creștem și alții. Este o promisiune făcută de Ilan Șor încă în 2015 și se implementează, în pofida pandemiei și a altor motive pe care le inventează actuala guvernare”, a afirmat edilul Pavel Verejanu.

Iar viceprimarul municipiului Orhei, Cristina Cojocaru, le-a mulțumit orheienilor pentru răbdarea de care au dat dovadă în timp ce au așteptat renovarea acestor străzi din sectorul Nistreana. De asemenea, ea le-a mulțumit echipei care s-a ocupat de reparația drumurilor și au efectuat lucrările într-un timp record.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că renovarea drumurilor din sectorul Nistreana este încă o piatră de temelie pusă la argumentarea potrivit căreia Orheiul este cartea de vizită a Republicii Moldova.

„Până nu demult, reparațiile de drumuri aveau loc în centrul Orheiului. Ne bucurăm că am ajuns și în acest sector. Când ai propria întreprindere, care se ocupă de renovarea drumurilor, mă refer la Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei, altfel decurg lucrările, controlul este mai riguros și responsabilitatea față de cetățeni este mai mare. Astăzi, din păcate, asistăm la o distrugere și ruinare a averii statului, la o lipsă de logică în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii orașelor noastre și această lipsă de incompetență care vine din partea autorităților centrale ne afectează. Îmbucurător este că în municipiul Orhei se lucrează și că acest municipiu și raion se dezvoltă”, a afirmat Dinu Țurcanu.

În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, le-a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor celor două străzi și a dat asigurări că Orheiul va continua să se dezvolte.

„În pofida vremurilor grele pe care le trăim, în ciuda provocărilor, presiunilor, atacurilor și bețelor în roate pe care ni le pune guvernarea PAS, împreună cu echipa mea, continuăm să facem lucruri mărețe. Și asta deoarece, convingerea noastră este că trebuie să fim permanent alături de oameni, dar mai ales în momentele dificile. Sunt nespus de bucuros că am reușit să ajungem și în sectorul dumneavoastră – Nistreana, ca să schimbăm lucrurile în bine. Vă doresc să aveți parte de drum bun pe străzile proaspăt renovate. Așa cum am promis, orașul și municipiul Orhei, dar și raionul Orhei, vor deveni nu doar un model pentru toată țara, ci și cele mai frumoase localități din Europa. Pentru asta trebuie să fim uniți și să luptăm până la capăt pentru o viață bună, o viață nouă, pentru fiecare dintre noi”, a declarat Ilan Șor.

Aproape 80% din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate cele principale, au fost reparate. De asemenea, au fost amenajate mai multe curți de bloc.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Valentina Buza

Două poduri de pe drumul național R13, situate în raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse unei expertize tehnice pentru evaluarea stării și siguranței acestora. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de expertiză.

Primul pod traversează râul Cubolta și se află la kilometrul 14,640 al traseului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este amplasat la kilometrul 23,327, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.

Experții vor evalua starea tehnică a construcțiilor, capacitatea portantă și siguranța acestora în exploatare. Totodată, vor identifica soluțiile necesare pentru repararea, reabilitarea sau, dacă va fi cazul, reconstrucția podurilor.

Lucrările de expertiză vor include inspectarea elementelor structurale, investigații topografice și geodezice, studii hidrologice și hidraulice, precum și evaluarea riscurilor provocate de inundații și de eroziunea albiilor râurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 noiembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimativă totală a contractului este de 329 488,00 lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.