Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și a Procuraturii Bălți, polițiștii din Bălți au efectuat la sfârșitul lunii iulie zeci de percheziții în nordul și centru țării (domicilii, automobile, încăperi, depozite) la 10 figuranți într-un dosar de trafic de droguri.
Potrivit informațiilor, în perioada lunilor aprilie – iulie 2021, suspecții cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani, ar fi procurat și păstrat droguri (marijuana) în proporții deosebit de mari, pe care le realizau pe teritoriul municipiului Bălți și raionului Orhei.
Suspecții erau implicați într-o cauză penală pornită în luna aprilie curent, când polițiștii au efectuat zeci de percheziții și ridicat peste un milion de lei. Atunci au fost reținute 10 persoane.
„Urmare a perchezițiilor, au fost depistate și ridicată cânepă de tip hidropon, cântare electrice, plante de cânepă din două sere, sămânță de cânepă, marijuana fărâmițată, hașiș, telefoane mobile, un pistol cu gaz, materiale pentru ambalarea drogurilor, bani, care ar fi obținuți pe cale ilicită”.
La moment, șase persoane sunt arestate pentru 30 de zile, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă de la 7 la 20 de ani de închisoare.
În continuare, oamenii legii întreprind acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat la comiterea infracțiunilor.


