Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Un șofer neatent a provocat un accident violent la Glodeni: A fost rănit și transportat la spital

29 Apr. 2026, 18:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
29 Apr. 2026, 18:34 // Actualitate //  Cătălina Boico

Un șofer a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un grav accident. Incidentul a avut loc astăzi, 29 aprilie, în satul Sturzovca, raionul Glodeni.

Potrivit poliției, preliminar, impactul s-a produs între un automobil de model Volkswagen Transporter și un Ford Transit, pe traseul R15. Șoferul Volkswagen-ului, un bărbat de 61 de ani, ar fi încercat să vireze la stânga de pe acostament, fără a se asigura corespunzător, fiind ulterior lovit lateral de microbuzul care se deplasa regulamentar.

În urma coliziunii, ambele vehicule au fost proiectate în afara carosabilului, oprindu-se într-un pilon de la intrarea în localitate. Conducătorul auto al primului autovehicul a avut de suferit.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. De asemenea, aceștia dețineau permise de conducere valabile. Alte circumstanțe ale accidentului urmează a fi stabilite de oamenii legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.