Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Franţa rămâne naţiune-cadru a Grupului de Luptă din România atât timp cât NATO doreşte acest lucru

18 Nov. 2025, 15:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2025, 15:59 // În Lume //  Realitatea.md

Franţa rămâne naţiune-cadru a Grupului de Luptă din România atât timp cât NATO doreşte acest lucru, a afirmat marţi, 18 noiembrie curent, ambasadorul Franţei, Nicolas Warnery, în cadrul unei conferinţe de presă. „Rămânem aici şi suntem fericiţi să o facem”, a adăugat diplomatul, care a prezentat, alături de generalul francez Cyril Mathias, Senior National Representative în România, concluziile recentului exerciţiu militar Dacian Fall, în cadrul căruia Grupul de la Cincu a fost ridicat la rang de brigadă.

El a explicat că, după exerciţiu, trupele şi echipamentele care s-au deplasat în România vor părăsi ţara iar Grupul de Luptă de la Cincu revine la dimensiunea anterioară. La rândul său, generalul Mathias a spus că Dacian Fall a însemnat, în termeni de logistică, transportul a aproximativ 1.300 de militari din Franţa, 400 de vehicule şi 6.000 de tone de marfă cu vaporul, avionul, pe calea ferată sau rutier. Totuşi, el nu a precizat de cât timp a fost nevoie pentru această deplasare de echipament şi personal militar.

„Nu ar fi înţelept să dau o cifră exactă. Ce pot să vă spun este că este important să antrenăm această mobilitate, pentru că este ceva complex din punct de vedere militar şi pentru că avem nevoie să găsim dificultăţile. În acest exerciţiu logistic este bine să fim conştienţi de dimensiunea europeană. Rolurile naţiunii-gazdă şi eforturile depuse de către România au fost enorme, deoarece asigurarea condiţiilor logistice nu este deloc uşoară şi faptul că acum vor pleca aceste trupe şi echipamente nu înseamnă că activitatea se opreşte, pentru că facem permanent studii, permanent căutăm să îmbunătăţim. Totuşi, ţinem cont de formalităţile legale. Între Franţa şi România există mai multe frontiere de trecut. În concluzie, vă spun că termenele cerute de Alianţă au fost respectate – pentru mobilizare, integrarea forţelor, angajament – datele au fost respectate”, a mai spus Mathias.

Totodată, a subliniat că eventualele dificultăţi detectate în cadrul exerciţiului „nu sunt ale României, sunt colective, vorbim de un efort pe care îl facem împreună”. Generalul a evidenţiat că este în favoarea unui Schengen militar, dar a nuanţat că, în condiţii de pace, există norme legislative naţionale care trebuie respectate.

„Cred că este necesar un Schengen militar, dar este cazul să nu amestecăm nuanţele. Este normal şi necesar ca pe timp de pace să respectăm toate regulile şi legislaţia. În planificare, ţinem cont de aceste termene. Asta nu ne scuteşte la nivel NATO şi la nivel european să continuăm să facem eforturi ca în caz de criză sau război să putem să ridicăm barierele administrative care încetinesc pregătirea unei reacţii”, a arătat el. Dacian Fall este „un capitol al angajamentului misiunii Aigle timp de trei ani, reuşita este rezultatul muncii cotidiene, al relaţiei forţelor române şi franceze în cadrul NATO din 2022”, a apreciat Mathias.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Sept. 2026, 16:40 // Societate //  Realitatea.md

Compania aeriană FLYONE va continua să opereze zborurile și după 22 septembrie, iar pasagerii care și-au cumpărat deja bilete vor fi transportați la destinație conform rezervărilor făcute. Asigurarea vine din partea președintelui Consiliului de Administrație al FLYONE Moldova, Vlad Cebotari, în contextul în care la 22 septembrie expiră termenul acordat de Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului pentru ca asociații companiei să renunțe la participațiile lor.

„În primul rând, FlyOne va acționa cu mare grijă și responsabilitate față de pasagerii săi, care sunt clienții de bază și aici venim cu primele asigurări ferme: fiecare pasager care are procurate servicii de transport de la FlyOne pentru cursele care urmează a fi operate va fi transportat la destinație cu aceleași itinerarii, în aceleași zile, fără schimbarea condițiilor de transport, prețuri și așa mai departe. Și acest lucru va continua”, a declarat Vlad Cebotari în cadrul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.

Cebotari a mai spus că aproximativ 400 de mii de oameni au cumpărat bilete pentru zborurile programate după 22 septembrie. El a adăugat că „nu se așteaptă ca autoritățile să ia măsuri care ar afecta pasagerii FLYONE”.

„Adică după 22 septembrie nu se va schimba nimic pentru cei care au cumpărat bilete deja? Da, e cel mai important pentru noi, dar eu aici nu cred că autoritățile ar avea ceva împotrivă și ar merge contrar intereselor celor aproximativ 400.000 de pasageri care au procurate bilete anticipat. Aceasta este cifra vânzărilor. Nu cred că autoritățile ar face ceva contrar intereselor propriilor cetățenii și nu doar, și oaspeților Republicii Moldova, ca să le creeze atât de mari deranjuri și să le creeze atât de multe probleme. De aceea compania, grupul de companii, vine cu asigurările că pasagerii nu au de ce să își facă griji”, a mai punctat Cebotari.

Declarațiile vin cu mai puțin de două săptămâni înainte de expirarea termenului stabilit de autorități în privința acționariatului FLYONE. Cebotari a reiterat însă că fondatorii companiei nu intenționează să-și cedeze participațiile.

„Doi, noi am comunicat-o și în repetate rânduri în spațiu public: asociații FLYONE nu intenționează să cedeze participațiunile sale din compania aeriană”, a precizat Vlad Cebotari.