Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Frigul face victime: De la începutul lunii noiembrie, șase persoane au ajuns la spital cu hipotermie

11 Nov. 2024, 14:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2024, 14:14 // Societate //  Victoria Laur

De la începutul lunii noiembrie, șase persoane au ajuns primit ajutor medical de la doctorii de pe ambulanță, după ce au suportat hipotermie. Ulterior, pacienții au fost transportați la spital și internați.

Este vorba despre două femei și șase bărbați. Vârstele lor sunt cuprinse între 27 și 73 de ani, potrivit datelor prezentate de Centrul Național pentru Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), la solicitarea redacției Realitatea.

Potrivit datelor prezentate anterior de CNAMUP, doar în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie au fost raportate trei cazuri de hipotermie. De pe 30 septembrie până pe 28 octombrie, această diagnoză s-a stabilit pentru nouă pacienți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hipotermia înseamnă scăderea temperaturii corpului sub 35 de grade. Asemenea fenomene se produc când organismul pierde mai multă căldură decât poate produce, iar printre simptome se numără somnolența, respirația dificilă, confuzia, slăbiciunea sau frisoanele. În cazurile grave, se poate schimba tensiunea, se produce edem pulmonar sau stop-cardiac.

În cazul hipotermiei, trebuie solicitat urgent ajutorul ambulanței. Până la intervenția medicului, persoana trebuie acoperită cu o pătură sau haine groase și lăsată într-un loc cald. Dacă este conștientă, persoanei i se poate oferi băutură caldă (fără conținut de alcool), însă nu fierbinte, iar pulsul și respirația vor fi monitorizate.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.