Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

GALERIE FOTO „Dacă nu pleci, ești mort”. Incendiile din SUA lasă în spate sute de hectare de cenușă

15 Iul. 2021, 14:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
15 Iul. 2021, 14:24 // În Lume //  Realitatea.md

Statele Unite ale Americii continuă să lupte cu incendii de proporții. Un în sud-centrul Oregonului, pădurile ard pentru a 9-a zi la rând. În pericol se află peste 200 de case. Focul a lăsat în urmă peste 85 793 de hectare de cenușă, distrugând 21 de case și alte 54 de structuri.

Clasându-se ca fiind cel mai mare dintre cel puțin 10 incendii active care arde în Pacificul de Nord-Vest, focul s-a răspândit în mare parte necontrolat în jurul Pădurii Naționale Fremont-Winema, la aproximativ 400 km sud de Portland.

Începând de miercuri, flăcările amenințau 1.926 de locuințe, a raportat Centrul de Coordonare Inter-Agenții Nord-Vest din Portland. Aproape 400 dintre aceste case au fost ordonate să fie evacuate, au declarat oficialii Departamentului Silvic din Oregon. Nu au fost raportate decese sau alte incidente cu implicarea oamenilor. 

„Acesta este primul meu incendiu și vă voi spune că este înfricoșător”, a spus o locuitoare evacuată. „Nu știi dacă vei fi cel care își pierde casa, sau stai acolo și privești cum vecinul își pierde casa și nu poți face nimic în acest sens”.

Tim McCarley, unul dintre evacuați, a declarat pentru Reuters că, la începutul acestei săptămâni, pompierii au venit la el acasă și i-au spus: „Dacă nu pleci, ești mort.”

În total, 60 de incendii mari au consumat mai mult de 404.680 hectare în 12 state în acest sezon, potrivit Centrului Național de Pompieri din Boise, Idaho.

Anul trecut, zeci de incendii au omorât mai mulți oameni și au carbonizat peste 4,1 milioane de hectare în California, Oregon și Washington.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!