Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

Geoană, pentru El País: Amenințarea nucleară a lui Putin – o încercare de intimidare psihologică decât un plan real

01 Mart. 2024, 18:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
01 Mart. 2024, 18:08 // Actualitate //  Elena Putregai

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a acordat cotidianului „El País” un interviu, cu ocazia vizitei pe care înaltul oficial a făcut- o în Spania, între 28 și 29 februarie curent. „Amenințarea nucleară a lui Putin este o încercare de intimidare psihologică, mai degrabă decât un plan real”, susține „numărul doi” al NATO. De asemenea, Mircea Geoană îi reamintește lui Trump, care a atacat principiul apărării comune pe care se bazează Alianța, că SUA au nevoie și de aliații săi europeni.

Mircea Geoană și-a petrecut ultimii patru ani și jumătate în calitate de Secretar General Adjunct al NATO, urmărind cu atenție amenințările tot mai mari din partea Rusiei lui Vladimir Putin. Cu puțin timp înainte de interviul de joi, liderul de la Kremlin a lansat cea mai explicită amenințare nucleară de la începutul invaziei din 2022 în Ucraina.

Politicianul răspunde discursului Moscovei cu calm, dar ferm. El își concentrează discursul în jurul unei idei puternice: Aliații au făcut foarte multe pentru a ajuta țara invadată și ar trebui să continue să facă acest lucru. Dar, mai presus de toate, ei nu trebuie să cedeze disperării în fața dificultăților.

În timpul unei întâlniri de o jumătate de oră la sediul din Madrid al IE University, Geoană (București, 65 de ani) rezumă diferitele provocări cu care se confruntă societățile occidentale într-o epocă pe care o definește ca fiind una de „competiție reînnoită între puteri”. Ca răspuns la atacurile lui Donald Trump la adresa principiului director al NATO – apărarea comună – el răspunde că SUA are nevoie de Europa la fel de mult cum Europa are nevoie de SUA.

În fața Chinei, el a făcut apel la Europa să nu fie „naivă” și să accepte că ascensiunea puterii asiatice reprezintă „o amenințare la adresa securității”. Iar în fața situației catastrofale din Gaza – cea mai gravă din Orientul Mijlociu de la războiul de la Yom Kippur din 1973 – el face apel la o soluție politică.

El País: Putin a vorbit joi despre un atac nuclear care ar distruge „întreaga civilizație”. Cât de serios este?

Mircea Geoană: Am văzut amenințări nucleare din partea liderilor ruși cel puțin de la începutul războiului de acum doi ani. Este extrem de iresponsabil pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligația de a da dovadă de reținere. Face parte din arsenalul său de intimidare și presiune psihologică.

El País: Deci o interpretați mai degrabă ca pe o cacealma decât ca pe o amenințare reală?

Mircea Geoană: Este un discurs care ține mai mult de logica intimidării psihologice decât de intenții reale. Nu vedem nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi aceste arme. Dar aceste declarații sunt, în sine, foarte periculoase, pentru că erodează încrederea. Rusia cunoaște consecințele unui astfel de pas. Este modul său grandilocvent de a ataca Occidentul, ca atunci când descrie războiul pe care l-a început în Ucraina drept un război al civilizațiilor sau când susține că Occidentul încearcă să distrugă Rusia, ceea ce este total absurd.

El País: Putin a răspuns la declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron, care nu a exclus nicio opțiune, inclusiv trimiterea de trupe în Ucraina, lucru exclus de liderii europeni și americani. Însuși Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că nu există astfel de planuri. Este o greșeală neforțată să vorbești despre măsuri care sunt abandonate câteva ore mai târziu?

Mircea Geoană: Respectăm pe deplin dreptul Aliaților noștri de a aduce idei noi la masa discuțiilor. Dar noi, cei din NATO, nu avem nicio intenție sau plan de a desfășura trupe în Ucraina. Ceea ce suntem hotărâți să facem este să continuăm să sprijinim Ucraina și să evităm escaladarea cu Rusia, lucru pe care l-am făcut până acum în mod satisfăcător. Acest lucru este deosebit de important după ce Ucraina a început negocierile pentru aderarea la UE și pentru a se apropia de NATO. Nu putem spune când, dar într-o zi o Ucraină suverană va face parte atât din NATO, cât și din UE. Este probabil ca acest război să continue pentru o perioadă de timp. Așadar, NATO va continua să se asigure că vom sprijini Ucraina și că vom evita o escaladare cu Rusia.

El País: Moscova a avut succese militare recente, cum ar fi cucerirea orașului Avdiivka, ajutorul american acordat Ucrainei a stagnat, prăbușirea economiei rusești pe care mulți au prezis-o nu a avut loc. Putin câștigă războiul?

Mircea Geoană: Trebuie să evităm tentația de a fi prea optimiști, așa cum am fost cu câteva luni înainte de contraofensivă, sau prea pesimiști, așa cum părem a fi astăzi. Acest război este foarte dinamic. Dacă privesc jumătatea plină a paharului, văd Ucraina împingând flota rusă din Marea Neagră, departe de Crimeea, spre Marea Azov. Acesta este un mare succes. Cu ajutorul nostru, Ucraina a reușit să restabilească ruta de export de cereale din Marea Neagră. Văd unele dificultăți tehnice pentru Ucraina, dar nu și dificultăți strategice. Să avem încredere. În timp ce Rusia devine o economie de război și primește sprijin din partea Coreei de Nord și a Iranului, noi, de asemenea, ne creștem producția pentru a ajuta Ucraina și pentru a ne acoperi propriile nevoi de securitate, apărare și descurajare în Europa.

El País: Trump, care a încurajat Rusia să facă ce vrea cu orice țară NATO care nu cheltuiește suficient pentru apărare, are practic garantată nominalizarea republicană pentru alegerile din noiembrie. Ar putea o nouă administrație Trump să reprezinte o amenințare la adresa angajamentului pe baza căruia a fost creată Alianța?

Mircea Geoană: Am văzut deja declarații contondente din partea președintelui Trump la începutul mandatului său și apoi a colaborat cu NATO. El a înțeles necesitatea acestei alianțe și interesul SUA de a o menține puternică, schimbându-și opiniile și având abordări mult mai constructive. Nu pot să mă antepronunț asupra a ceea ce vor vota americanii. Dar sondajele arată un sprijin imens pentru NATO în opinia publică. Într-un sondaj recent YouGov, peste 60% dintre americani s-au declarat dispuși să își apere aliații. Atât republicanii, cât și democrații înțeleg foarte bine competiția foarte dificilă cu China, Rusia, Iran și Coreea de Nord. SUA vor avea nevoie de toți aliații săi din Europa și din restul lumii. China nu va avea niciodată atât de mulți aliați. De aceea, NATO este valoros pentru noi în Europa, dar și foarte important pentru America. Să ne asigurăm că nu erodăm încrederea în caracterul sacru al Articolului 5 al NATO. Avem nevoie unii de alții mai mult ca niciodată. A rămâne împreună servește intereselor ambelor părți ale Atlanticului.

El País: Cum ar trebui să se pregătească aliații pentru o ipotetică revenire a lui Trump la Casa Albă? Este timpul să accepte că SUA nu mai garantează securitatea europeană?

Mircea Geoană: Aceasta este o conversație recurentă de peste 20 de ani. În cadrul NATO, statele UE contribuie cu doar 20% din totalul cheltuielilor pentru apărare. Sunt un susținător puternic al proiectului european, dar acest lucru este contraproductiv, poate deveni un fel de profeție care se autoîmplinește. America are nevoie de noi. Și noi avem nevoie de America. Cu toții avem nevoie unii de alții. UE este relativ slabă în domeniul apărării din cauza lipsei de investiții de-a lungul deceniilor, dar și din cauza fragmentării pieței industriei de apărare. NATO este cel mai bun partener al UE pentru a preveni fragmentarea.

El País: Germania refuză să trimită rachete Taurus în Ucraina. Anterior au existat discuții despre tancuri Leopard sau avioane F-16, pași care au fost făcuți în cele din urmă. Este această strategie gradualistă este responsabilă pentru progresele actuale ale Rusiei?

Mircea Geoană: Trebuie să respect deciziile democratice ale fiecărei țări. Acești pași sunt deosebit de complicați în Germania, o țară care, după o lungă perioadă de pacifism, face totuși multe: cheltuiește 2% din PIB pentru apărare și ajută Ucraina cu resurse semnificative. Avioanele F-16 erau un fel de tabu. Acum suntem gata să antrenăm primii piloți ucraineni. Haideți să lăsăm democrațiilor timp să ia decizii înainte de a ne grăbi să criticăm. Același lucru este valabil și pentru Congresul SUA.

El País: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că „amenințarea unui război nu este imposibilă”. Fac Aliații suficient în fața acestui pericol?

Mircea Geoană: UE se adaptează la o nouă realitate de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Atunci, țările au început să investească mai mult în apărare. Anul trecut, la Summitul NATO de la Madrid, am adoptat cele mai importante planuri de descurajare și apărare de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Aliații, inclusiv Spania, fac o treabă excelentă pentru această Alianță. Contribuie foarte mult.

El País: Trebuie să îi mulțumim lui Putin pentru noii membri ai NATO, cum ar fi Finlanda și, în curând, Suedia?

Mircea Geoană: Putin a făcut o serie de greșeli strategice, a estimat greșit capacitatea poporului ucrainean de a rezista și a crezut că NATO va reveni la granițele de dinainte de 1997. Avem acum printre membrii noștri două țări care au fost neutre, în cazul Suediei de mai bine de 200 de ani. NATO are acum un flanc estic care acoperă Marea Nordului, Marea Baltică și Marea Neagră. Aceasta este o dificultate strategică uriașă pentru Putin. El credea că Occidentul va ieși slab și divizat, dar s-a constatat contrariul.

Varianta în limba română este disponibilă AICIVarianta originală este disponibilă AICI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
03 Sept. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Sept. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile de achiziție au fost organizate în condiții de transparență și că, în perioada 2024–2025, mai multe licitații au eșuat din cauza lipsei participanților sau a neîndeplinirii condițiilor de calificare.

Potrivit INP, în 2022, în perioada fostei conduceri a instituției, au fost achiziționate 100 de echipamente de monitorizare electronică de tip „biblok”, formate din brățară și stație. Valoarea contractului a fost de 620 de mii de lei, fără TVA, iar furnizorul indicat de instituție este FPC Infoexpress SRL.

Ulterior, în 2024 și 2025, instituția a încercat în repetate rânduri să cumpere echipamente noi, însă procedurile nu s-au finalizat cu succes.

În 2024 au fost organizate trei proceduri de achiziție. La acestea au participat, în diferite combinații, companiile DALU-MOL SRL și FPC INFOEXPRESS SRL. Toate procedurile au fost anulate după ce ofertanții nu au îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în documentație.

Situația a continuat și în 2025. INP a lansat alte trei proceduri. Una dintre acestea, la care a participat DALU-MOL SRL, a fost anulată deoarece compania nu a îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în specificația tehnică. Celelalte două proceduri nu au avut loc din cauza lipsei participanților.

Instituția susține că, pe parcursul anului 2025, a încercat să atragă și companii străine pentru a participa la licitații. Potrivit INP, au fost contactate peste 20 de companii, însă acestea au refuzat să participe. Solicitări au fost transmise inclusiv către mai multe ambasade, Consiliul Europei, GIZ și UNICEF Moldova, pentru sprijin în achiziționarea sau donarea echipamentelor.

În 2026, INP a organizat două noi proceduri. Prima a fost anulată după ce certificatul de conformitate prezentat de ofertant expirase. La cea de-a doua procedură a participat FPC INFOEXPRESS SRL, iar aceasta s-a încheiat cu achiziționarea a 200 de echipamente de tip „biblok”, în valoare de 1,612 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost înregistrat la Trezoreria de Stat pe 7 august 2026.

INP precizează că, până la achiziția noilor echipamente, pentru a menține sistemul de monitorizare funcțional, instituția a reparat dispozitivele existente, cumpărate în anii 2021 și 2022.

În prezent, în sistem sunt funcționale 327 de echipamente de monitorizare electronică, în timp ce sunt monitorizate 355 de persoane. Dintre acestea, 192 sunt agresori familiali. INP explică diferența prin faptul că unele persoane se află peste hotare, au măsura suspendată sau unele echipamente sunt temporar defecte și se află în reparație.

Inspectoratul Național de Probațiune mai afirmă că toate procedurile de achiziții publice sunt desfășurate cu respectarea legislației, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru operatorii economici.

Instituția subliniază că informațiile despre achizițiile sale publice, începând cu anul 2024, sunt disponibile pe platforma oficială achizitii.md.

Brățara care nu a salvat viața femeii din Măgdăcești și achizițiile controversate de la INP

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange