Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Golovatiuc iese la rampă după acuzațiile că ar fi hărțuit sexual o angajată: Așteptăm noul Guvern ce va decide

29 Iul. 2021, 15:53
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Iul. 2021, 15:53 // Politica //  Realitatea.md

Vladimir Golovatiuc, ex-deputatul PSRM și actualul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, vine cu o primă reacție după ce ar fi hărțuit o angajată din cadrul misiunii diplomatice de la Moscova. Diplomatul susține că este în concediu și nu cunoaște nimic despre acuzațiile în cauză.

„Eu sunt în concediu de la 24 iulie. Trebuia în iunie, dar din cauza alegerilor, am scris cererea deja după alegeri și am revenit acasă. Eu nu cunosc. Nu înțeleg despre ce vorbiți. De unde așa informații? Înainte de plecarea mea la Moscova și după am fost învinuit de orice. Eu sunt în concediu și ieri am fost rechemat din concediu pentru consultație și noul Guvern va decide ce face cu mine. Asta e procedura normală. Așteptăm noul Guvern ce va decide. Eu n-am primit acuzații, eu vă rog. Acuma deschis – eu îs aici, la Chișinău, poate mâine sau poimâne o să plec la Briceni. N-am planuri să fug, să plec undeva, la mare sau nu știu unde. Eu sunt aici, nicio problemă. Eu înțeleg, sunt multe probleme în țară. Și noi acum, astăzi, de ziua Constituției, prima ședință a Parlamentului, haideți să ne orientăm spre rezolvarea problemelor importante”, a declarat Vladimir Golovatiuc pentru colegii de la Jurnal.

„Gol și excitat”! Ambasadorul Golovatiuc, chemat acasă de la Moscova. Ar fi hărțuit sexual o angajată!

Ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatic, urmează să-și explice comportamentul, în contextul informației, precum că ar fi hărțuit sexual o angajată din cadrul Misiunii de la Moscova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), deși se abține de la comentarii, a ținut să menționeze că, în cadrul instituției, se promovează toleranță zero față de abuzuri de oricare tip.

„În conformitate cu prevederile legale, MAEIE a rechemat la Chișinău ambasadorul Vladimir Golovatiuc pentru consultări pe o perioadă nedeterminată în vederea clarificării modului de gestionare a activității misiunii diplomatice, cât și ale aspectelor care vizează comportamentul acestuia”, ne-a confirmat Daniel Vodă, șeful Serviciului de presă al MAEIE.

Totodată, cu referire la multiplele solicitări despre scandalul sexual propriu-zis, MAEIE, până la clarificarea tuturor circumstanțelor acestui caz „se abține de la comentarii aferente informațiilor apărute în presa națională, cu mențiunea că în cadrul ministerului se promovează toleranță zero față de abuzuri de oricare tip. Respectul și protejarea demnității umane constituie unul din principiile de bază de care se ghidează serviciul diplomatic”.

Amintim că despre Vladimir Golovatiuc s-a scris că a chemat o angajată, sub un pretext inventat, în apartamentul său care se află deasupra biroului de serviciu. Imediat ce victima a intrat în hol, a ieșit din biroul sau gol și excitat sexual. Angajata a reușit să scape din brațele ambasadorului.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 11:49
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
01 Oct. 2026, 11:49 // Sport //  Valentina Buza

Cristiano Ronaldo s-ar putea alege cu o suspendare uriașă după ce a plecat din cantonamentul echipei naționale a Portugaliei. Starul lusitan a părăsit baza de pregătire de la Copenhaga, miercuri seară, după ce antrenorul Jorge Jesus a anunțat că acesta nu va evolua nici în partida cu Danemarca.

Conflictul dintre Ronaldo și selecționer a început încă de la partida anterioară cu Norvegia, scor 2-1, când acesta a fost rezervă neutilizată. Acum, conform regulamentului Federației Portugheze de Fotbal, vedeta de la Al-Nassr s-ar putea alege cu o suspendare de până la șase luni.

„Un jucător care, după ce a fost convocat în mod regulat, abandonează sau nu se prezintă la antrenament, meci, activitatea echipelor naționale sau la altă activitate legată de reprezentarea sportivă a Federației sau a Portugaliei, fără justificare, este sancționat cu suspendare de la una la șase luni și, în plus, dacă este jucător profesionist, cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de euro”, se arată în regulament, potrivit abola.pt.

Astfel, în țara natală, mulți oameni consideră deja că acest moment ar putea marca retragerea lui Cristiano de la echipa națională, având în vedere tensiunile și suspendarea pe care o riscă.

Ronaldo a fost urmat pe aeroport chiar de selecționerul Jorge Jesus și de președintele Federației, Pedro Proença, însă cei doi nu au reușit să-l convingă pe acesta să rămână alături de lot.

„După conferința de presă a selecționerului și în urma unei discuții cu președintele Federației Portugheze de Fotbal, am decis să părăsesc cantonamentul naționalei. La momentul potrivit voi spune adevărul despre motivul care m-a determinat să plec de la naționala pentru care m-am dăruit mereu. Acum e momentul să urez succes Portugaliei și tuturor coechipierilor mei, fără excepție”, a declarat Cristiano Ronaldo după plecarea din cantonament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!