Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Grădină zoologică din Franța, lovită de trăsnet: 13 persoane rănite, inclusiv patru copii

14 Mai 2025, 22:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
14 Mai 2025, 22:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Un incident meteorologic violent a perturbat miercuri, 14 mai curent, atmosfera la Parcul Zoologic La Barben din sudul Franței, când un trăsnet a lovit într-o zonă frecventată de vizitatori, provocând rănirea a cel puțin 13 persoane, conform raportului autorităților, informează știrileprotv.ro.

„Două persoane au fost lovite de trăsnet, iar celelalte au fost victimele unui „efect de fulger”, au explicat pompierii, precizând că descărcarea electrică s-a produs într-o zonă „plată și deschisă” a grădinii zoologice situate în apropierea orașului Aix-en-Provence”.

Printre victime se numără patru copii și o turistă din Germania în vârstă de 29 de ani, care vizita parcul împreună cu sora ei și cei doi copii ai acesteia. Autoritățile nu au oferit detalii cu privire la gravitatea rănilor suferite de victime.

Incidentul, care s-a produs puțin înainte de ora locală 15:00 (13:00 GMT), a determinat mobilizarea unui amplu dispozitiv de intervenție. 

„La fața locului a fost desfășurat un dispozitiv important, cu 23 de vehicule și 46 de pompieri mobilizați”, au informat serviciile de urgență.

Conform autorităților, la momentul producerii incidentului, o mare parte a Franței se afla sub cod galben de furtuni. Nicio infrastructură și niciun animal din cele 700 găzduite în parc nu a fost afectat de fulger.

Deschis publicului în 1971, Parcul La Barben reprezintă un important obiectiv turistic din regiunea Provence, fiind căminul a peste 130 de specii diferite de animale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 20:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 20:50 // Slider //  Ana Panaguța

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) insistă asupra majorării salariilor judecătorilor, argumentând că nivelul actual de remunerare face profesia mai puțin atractivă pentru tinerii specialiști și contribuie la menținerea posturilor vacante în instanțe. Președintele CSM, Sergiu Caraman, susține că problema salarizării influențează direct eficiența actului de justiție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Potrivit lui Caraman, doar în 2025 au fost organizate peste 35 de concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante de judecător, însă acestea nu au atras suficienți candidați.

„Dacă în 2010 aveam 10 doritori pentru un singur loc la Institutul Național al Justiției, astăzi, din cele 30 de funcții scoase la concurs, avem puțin sub 25 de candidați. Practic, nu mai avem nici măcar un candidat pentru fiecare funcție”, a declarat președintele CSM.

Acesta a precizat că un judecător începător de la prima instanță câștigă, în medie, aproximativ 25.000 de lei pe lună. În opinia sa, nivelul salariului nu este suficient de atractiv în raport cu responsabilitatea funcției, volumul mare de muncă și condițiile în care activează unii magistrați.

„Atunci când CSM insistă asupra majorării salariilor judecătorilor, nu o face pentru confortul celor care activează astăzi în sistem. Vorbim, până la urmă, despre eficiența justiției”, a subliniat Sergiu Caraman.

Președintele CSM a mai atras atenția că unele instanțe își desfășoară activitatea în sedii care nu oferă condiții corespunzătoare pentru înfăptuirea justiției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!