Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Guvern: A fost majorată norma de asigurare cu produse alimentare a pacienților din mai multe spitale pentru copii

29 Sept. 2022, 16:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2022, 16:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Cabinetul de Miniștri a aprobat, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, majorarea cu 25% a normelor de asigurare cu produse alimentare a pacienților în următoarele instituții publice bugetare cu profil pediatric din subordinea ministerului Sănătății:

  • Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Chișinău;
  • Centrul de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă, Chișinău;
  • Centrul de Plasament Temporar și Reabilitare pentru Copii, Bălti;
  • Centrul de Recuperare pentru Copii, Ceadîr-Lunga;
  • Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Cornești;
  • Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Tîrnova;
  • Centrul de Reabilitare pentru Copii „Sergheevca”, Ucraina.

Totodată, în aceeași măsură, se va majora și pachetul alimentar pentru donatorii care oferă sânge și componente sangvine în mod neremunerat la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.

Menționăm că, modificările țin doar de instituțiile cu finanțare de la bugetul de stat, a căror alimentare este aprobată prin tarife fixe. Prevederile nu se referă la alimentarea pacienților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală, a căror alimentare nu este reglementată prin tarife stricte. Majorarea normelor de cheltuieli cu  25% a reieșit din nivelul cumulativ al indicelui prețurilor de consum (IPC).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!