Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Guvernarea vrea să revizuiască vârsta de pensionare. „Sunt cazuri de pensionare la 32 de ani”

22 Sept. 2021, 08:00
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
22 Sept. 2021, 08:00 // Economie //  Realitatea.md

„Noi avem astăzi pensionari la vârsta de 32 de ani. Persoane, care lucrează în Penitenciare, unde se calculează un an lucrat – cât trei, după care au lucrat în structurile de forță. Și sunt cazuri de pensionare la vârsta de 32 de ani, unde statul va achita toată viața pensia respectivă”. Declarațiile aparțin președintelui Comisiei de protecție socială, sănătate și familie, deputatului PAS Dan Perciun, fiind expuse în una din emisiunile „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

În acest sens, deputații vor să revizuiască unele prevederi legale cu privire la inechitatea vârstei de pensionare. Astfel, consideră parlamentarul, se va reduce din presiunea economică asupra bugetului Asigurărilor Publice.

„Sunt asemenea lucruri, care trebuie corectate și care afectează sustenabilitatea sistemului. Și, odată corectate, vor reduce un pic din presiune. Noi ținem cont de toate aceste aspecte. Am început cu pensia minimă, ca prim pas și urmează să corectăm toate aceste probleme”, a declarat Dan Perciun.

Menționăm că pentru majoritatea angajaților din Republica Moldova, vârsta standard de pensionare este de 59 de ani şi 6 luni pentru femei, cu stagiul complet de cotizare de 32 de ani şi 6 luni, iar pentru bărbați vârsta este de 63 de ani cu un stagiu de cotizare de 34 de ani.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 17:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
24 Aug. 2026, 17:29 // Slider //  Victoria Laur

Reprezentanții opoziției au criticat inițiativa guvernării de a desfășura o paradă militară cu ocazia Zilei Independenței. Igor Dodon a calificat intenția drept o provocare, iar Vasile Tarlev a spus că, în contextul neutralității, soldații străini nu trebuie să participe la eveniment.

Liderul socialiștilor a mai invocat și cheltuielile pentru combustibil, prețul căruia s-a scumpit în ultima perioadă, iar bani pentru majorarea lefurilor profesorilor nu ajunge. Deputatul a îndemnat să fie organizat un eveniment modest.

„35 de ani. Odată-n viață. Să le aducem omagiu celor care atunci, după un puci nereușit, nu s-au lăsat intimidați de KGB și au votat. Respect”, a comentat afirmațiile deputaților din opoziție liderul PAS, Igor Grosu.

În după amiaza de 27 august, prin Piața Marii Adunări Naționale urmează să defileze militarii Armatei Naționale, soldați din statele partenere ale Moldovei, angajați ai mai multor instituții din cadrul Afacerilor Interne, dar și să fie scoase unitățile de tehnică din dotare.