Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Guvernul pregătește noi cote pentru energia verde: 265 MW sprijiniți, fără limită pentru prosumatori

13 Aug. 2025, 14:07
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
13 Aug. 2025, 14:07 // Economie //  Realitatea.md

Ministerul Energiei a publicat pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea limitelor de capacitate, a cotelor maxime și a categoriilor de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile, valabile până la 31 decembrie 2030. Documentul stabilește distribuția capacităților care vor beneficia de cele trei mecanisme de sprijin aplicate în Republica Moldova – facturare netă, tarif fix și preț fix (licitații), transmite BANI.MD. 

Cote de capacitate pentru mecanismele de sprijin

Potrivit proiectului, capacitatea totală a centralelor electrice regenerabile ce vor beneficia de sprijin este de 265 MW, dintre care: 95 MW în regim de tarif fix, 170 MW în regim de preț fix (licitații), cu condiția instalării bateriilor de stocare de 44 MWh, fără limită de capacitate pentru mecanismul de facturare netă.

Comparativ cu cota anterioară pentru facturare netă (100 MW, distribuită pe tipuri de prosumatori), noua propunere elimină restricțiile și permite o aplicare flexibilă a schemei, în concordanță cu principiile liberalizării pieței și stimulării producției descentralizate de energie verde.

Ministerul Energiei estimează că fiecare 1 MW fotovoltaic instalat produce anual circa 1,2 milioane kWh, ceea ce la un tarif mediu de 4 lei/kWh înseamnă economii de 4,5 milioane lei/an. În prezent, cei 4 MW deja instalați aduc economii anuale de aproximativ 18 milioane lei, iar după finalizarea proiectelor de încă 17 MW planificați, impactul bugetar pozitiv ar putea depăși 94 milioane lei/an.

Pentru tarif fix (valabil 15 ani), proiectul prevede: 55 MW pentru centrale electrice de cogenerare pe bază de ardere directă și 40 MW pentru centrale pe biogaz.
Pentru preț fix (tot pe 15 ani), este prevăzută o cotă de 170 MW pentru centrale eoliene, cu obligativitatea instalării de baterii de stocare de minim 22 MW / 44 MWh. Aceste capacități vor fi atribuite în cadrul licitației din toamna anului 2025 destinată producătorilor mari.

În Republica Moldova, sprijinul pentru producătorii de energie regenerabilă este asigurat prin: facturare netă – pentru micii producători cu instalații destinate consumului propriu, tarif fix – pentru centrale de până la 1 MW fotovoltaic sau 4 MW eolian și preț fix – pentru centrale mai mari, atribuit prin licitație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

În Gorj, la Bumbești Pițic, există un loc cu adevărat magic – Satul Răsturnat creația unui tânăr antreprenor local, Alexandru. La început a fost o schiță făcută într-un caiet de matematică, apoi a apărut o casă răsturnată care s-a transformat, în câțiva ani, într-un proiect turistic cu șapte căsuțe și un castel al vrăjitoarelor, scrie antena3.ro.

Alex spune că începutul a fost complicat, dar social media l-a ajutat să-și promoveze proiectul. Iar acum pregătește noi investiții și spune că tot ceea ce obține din afacere este reinvestit.

Ideea care a început cu o călătorie în Turcia

Povestea Căsuței Răsturnate începe în 2018, în timpul unei călătorii în Turcia. Alex Luțan – „Ducu”, așa cum îi spun apropiații – a trecut pe lângă un proiect care i-a atras atenția.

Nu l-a vizitat, dar imaginea avea să-i rămână însă în minte. La întoarcerea în țară, terenul pe care îl cumpărase urma să devină locul în care avea să transforme ideea văzută în Turcia într-o construcție neobișnuită.

„Am văzut acest proiect în Turcia, am trecut doar pe lângă el, nu l-am vizitat. Am ajuns în țară, am cumpărat terenul acesta și apoi mi-a venit în minte ideea unei case răsturnate. Am luat un caiet de matematică și am început să fac schițe. Nu aveam studii superioare și nici nu lucrasem vreodată într-un astfel de domeniu, însă lucrasem în construcții încă de la 14 ani. Toate verile mi le petreceam pe șantiere și aveam o idee despre cum se construiește o casă”, a povestit Alex pentru Gorjeanul.

Casa construită după schițele din caiet

Alex a avut schițele, experiența acumulată în construcții și ajutorul câtorva oameni.

„Eu am făcut schițele, am tăiat tot materialul, toate barele de fier, iar apoi am luat un sudor profesionist care să le asambleze. Totul a fost tăiat și apoi montat ca un puzzle, astfel încât fiecare piesă să vină perfect la locul ei. M-au ajutat și doi prieteni foarte buni, Robert și Mădălina. La început nici ei nu știau ce construim. Râdeau și spuneau că probabil facem o tribună”, a explicat el.

Pe măsură ce construcția avansa, misterul a început să dispară. Au apărut pereții, acoperișul, ferestrele și ușile, iar când a fost montată tabla, vecinii au înțeles ce construia, de fapt, Ducu.

Reacțiile nu au fost însă întotdeauna favorabile.

„Cred că Ducu ăsta a luat-o razna”

Într-o comunitate obișnuită cu locuințele tradiționale, o casă construită cu susul în jos părea, pentru mulți, o idee greu de înțeles.

„Fiind într-o zonă de țară, oamenii au început să râdă. «Cum să faci o casă răsturnată? Cine să vină să viziteze o casă răsturnată? Cum să bagi atâția bani într-o casă răsturnată?» Și au început să spună: «Cred că Ducu ăsta a luat-o razna». Părerile au început să curgă, unele mai răutăcioase, altele doar din neîncredere. Dar eu am mers mai departe”, a mărturisit proprietarul.

După finalizarea construcției a urmat însă adevăratul test – să-i convingă pe oameni să intre în ea. Iar primele șase luni au fost, așa cum a spus el, un „eșec total”.

„Pur și simplu, oamenii nu veneau. Nu erau curioși. La început nici nu am luat taxă. Oamenii veneau, vizitau și plecau. Aproximativ 95% plecau foarte mulțumiți, dar mai auzeai din când în când și câte o vorbă că am fost nebun să construiesc casa. După aproximativ o lună am introdus o taxă de 5 lei”.

În primele nouă luni au vizitat construcția aproximativ 1.000 de persoane, iar încasările au fost de aproximativ 5.000 de lei. Pentru o investiție de acest tip, suma era modestă, însă Alex nu a abandonat proiectul.

„Eu simțeam că această idee este ca o sămânță de dovleac care atunci a început să încolțească”, spune el.

Parcul de aventură, proiectul care nu a funcționat

Paradoxal, Căsuța Răsturnată nu fusese gândită inițial drept principala atracție a afacerii. Planul era ca aceasta să reprezinte doar un element al unui proiect turistic mai amplu, al cărui punct central urma să fie un parc de aventură.
Investiția nu a avut însă rezultatul așteptat.

„La început, casa răsturnată reprezenta doar un fel de logo. Motorul afacerii trebuia să fie parcul de aventură. Numai că parcul s-a dovedit a fi un eșec total. Nu era într-o pădure, iar vara era foarte, foarte cald. Nu am reușit să scoatem aproape niciun ban din investiție și a trebuit să abandonăm proiectul și să-l trecem la pierderi”, a povestit Alex.

În timp ce parcul de aventură a fost abandonat, Căsuța Răsturnată a rămas. Iar proiectul avea să primească o nouă șansă odată cu dezvoltarea promovării online.

Social media a dat proiectului un nou impuls

Proprietarul spune că, în timp, a înțeles importanța promovării în mediul online. Iar un reportaj TV a contribuit la creșterea vizibilității proiectului.

„Încet, încet, am început să facem mai multă reclamă și să înțelegem puterea social media. Nu știam la început să ne promovăm și să facem reclamă unde trebuie. După reportaj am primit un nou start puternic. Am început să prindem mult mai multă încredere în ideea noastră și am mers mai departe”.

Căsuța care fusese privită cu scepticism a început să devină cunoscută, iar succesul primei construcții a dus la apariția unei idei mai ambițioase – un sat întreg construit în jurul conceptului de „răsturnat”.

De la Căsuța Răsturnată la Satul Răsturnat

Potrivit lui Alex, reacțiile primite pe TikTok, dar și apariția unor proiecte asemănătoare au contribuit la dezvoltarea noului concept.

„Satul Răsturnat s-a născut dintr-o ambiție. Primeam foarte multe mesaje la clipurile de pe TikTok în care spuneam că avem prima casă răsturnată din România, iar oamenii îmi răspundeau că în Germania există de mai mult timp. În același timp, a apărut și un proiect care semăna cu al nostru. Am fost deranjat la început, dar, privind în urmă, cred că acel lucru m-a făcut să merg mai departe. Concurența, de cele mai multe ori, m-a făcut mai bun, nu mai rău”, a mărturisit el.

Așa a apărut proiectul dezvoltat în Bumbești-Pițic. Dacă prima construcție fusese o casă răsturnată, noul concept avea să reunească mai multe astfel de construcții într-un singur spațiu.

„Eu sunt foarte mândru că am avut ideea de a face un sat răsturnat. Casa răsturnată exista ca idee, dar conceptul de sat răsturnat, cu mai multe căsuțe la un loc, asta este ideea de care sunt cel mai mândru”.

În prezent, Satul Răsturnat are șapte căsuțe care pot fi vizitate. În perioada sărbătorilor de iarnă, complexului i se adaugă și Casa lui Moș Crăciun și Casa lui Grinch.

Investițiile continuă

Proiectul nu pare să fi ajuns la forma finală. Proprietarul spune că lucrează deja la o nouă investiție, ale cărei detalii nu le-a dezvăluit încă, și are în plan amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii.

„Noi avem foarte multe idei și visăm foarte mult, însă cea mai mare provocare este partea financiară. Practic, tot ce s-a strâns în acești ani s-a reinvestit. Tot ce se strânge se reinvestește. Lucrăm la noi proiecte și sperăm să vă uimim și în anii următori”, a spus proprietarul Satului Răsturnat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre