Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Guvernul, reacție la declarațiile lui Ceban: Primarul a intrat în febra electorală și numără spectatorii de la concerte

28 Aug. 2023, 14:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Aug. 2023, 14:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul a venit cu o reacție după ce primarul Capitalei, Ion Ceban, a declarat că la concertul organizat de Ziua Independeței au participat puține persoane, dar cheltuielile au fost mari.

„Primarul a intrat în febra electorală și numără spectatorii de la concerte. Sper că a numărat și zeci de mii de conaționali care au privit transmisiunile în direct sau sutele de cetățeni care au stat de vorbă cu oficialii în scuarul din spatele Executivului”, a comentat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ce ține de cheltuieli, Daniel Vodă a declarat că „Ministerul Culturii va sistematiza informația despre costurile programului artistic”.

„Ministerul Culturii va sistematiza informația despre costurile programului artistic prilejuit Zilei Independenței și le va face public, ca de fiecare dată, transparent, spre deosebire de domnul primar care a raportat concertele din străinătate după o presiune publică din partea jurnaliștilor, unele solicitări datând de la începutul lunii iulie”, a comentat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Ceban, despre evenimentele din PMAN: Se pare că la concertul din Barcelona au fost mai mulți oameni

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 17:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Oct. 2026, 17:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova și Finlanda ar putea avea un dialog structurat pe tema rezilienței, inclusiv despre pregătirea populației pentru situații de criză și modul în care întreaga societate poate contribui la securitatea țării. Propunerea a fost făcută de președinta Maia Sandu la Helsinki, în cadrul întrevederii cu omologul său finlandez, Alexander Stubb.

„Avem multe de învățat de la Finlanda: modelul ei de securitate, în care este implicată întreaga societate, pregătirea oamenilor pentru situații de criză și calmul pe care ți-l dă faptul că ești pregătit”, a declarat Maia Sandu la conferința de presă comună.

Șefa statului a vorbit și despre modul în care Republica Moldova își consolidează securitatea în fața presiunilor Rusiei. Potrivit acesteia, autoritățile investesc în apărarea aeriană, iau măsuri pentru protejarea alegerilor și au redus dependența de gazul rusesc de la 100% la zero.

Un alt subiect discutat de cei doi președinți a fost aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Maia Sandu a spus că parcursul european oferă țării sprijin într-o perioadă marcată de crize energetice, războiul de la hotar și presiuni asupra economiei.

„Ceea ce ne ajută să mergem înainte (…) este hotărârea de a adera la Uniunea Europeană, o uniune în care țările se sprijină și se apără reciproc. Finlanda a făcut această alegere în 1995. Noi facem astăzi aceeași alegere, din aceleași motive”, a declarat președinta.

La rândul său, Alexander Stubb a reafirmat sprijinul Finlandei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a spus că țara noastră este importantă pentru securitatea Europei.

„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”, a declarat președintele finlandez, care a adăugat că Finlanda va continua să sprijine parcursul european al țării „cât mai curând posibil”.

În cadrul vizitei de la Helsinki, Maia Sandu urmează să aibă întrevederi cu prim-ministrul Petteri Orpo și președintele Parlamentului, Jussi Halla-aho. Ea va participa, alături de Alexander Stubb, și la deschiderea Forumului de Securitate de la Helsinki.

Evenimentul este organizat anual de Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale, sub patronajul președintelui Finlandei. Ediția din acest an reunește peste 350 de oficiali și experți din mai multe țări.