Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Guvernul se pregătește pentru iarna viitoare. Spînu: Analizăm opțiunile de cumpărare a gazului pentru 2024

17 Ian. 2023, 14:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2023, 14:15 // Actualitate //  Realitatea.md

În dimineața zilei de astăzi prețul gazului a ajuns la minimul ultimelor 17 luni, la 600 dolari mia de metri cubi. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu susține că deși prețul s-a redus, asta nu înseamnă că pe piață sunt disponibile volume.

„Da, Guvernul planifică și va achiziționa gaz în continuare. Moldova are suficient gaz pentru a depăși această iarnă. Obiectivul nostru actual este să ne pregătim de iarna următoare și în acest sens se analizează cele mai bune opțiuni pentru a achiziționa suficiente volume pentru iarna 2023-2024”, afirmă Spînu într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit ministrului, chiar dacă prețul pe burse scade, acest lucru nu înseamnă că pe piață există suficient gaz care să se vândă. Reamintesc că Energocom a fost nevoit să organizeze peste 100 de licitații pentru a găsi suficiente volume de gaz pentru această iarnă.

„De asemenea, nimeni nu poate prezice modul în care se va comporta piața și ce prețuri la gaz vom avea. Prețurile pe piață se pot schimba de la o zi la altă în funcție de foarte mulți factori.  Amintesc că prețul pe piață a ajuns și la 3400 dolari vara trecută. Vremea neobișnuit de caldă din această iarnă în Europa a avut un rol decisiv la scăderea prețurilor. Care era să fie prețul dacă temperaturile erau mult mai joase”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Referindu-se la probabilitatea diminuării tarifelor la gaz, Spînu a spus că despre o eventuală reducere a tarifelor va decide ANRE care va analiza toate costurilor ce țin de achiziția, transportarea, distribuția și furnizarea gazului către consumatori.

„Voi veni cu recomandarea către ANRE să analizeze în cel mai scurt timp aceste date și să decidă dacă sunt premise de reducere a tarifului. Pâna la acel moment, Guvernul oferă compensații pentru a ajuta oamenii sa treacă cu bine de această iarnă”.

Pentru a-și asigura necesitățile de gaz Republica Moldova a contractat un credit de 300 milioane de euro, pe care l-a cheltuit pentru achiziția de metan. Volumul estimativ de metan achiziționat este 300 milioane metri cubi care este depozitat în Ucraina și România. Prețul cu care este vândut companiei Modlovagaz este de 1000 dolari pentru  mia de metri cubi.

Tariful pentru populație este de 29,27 de lei metru cub, însă în funcție de vulnerabilitatea energetică consumatorii achită tarife diferite pe perioada iernii urmare a compensațiilor acordate de guvern.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!