Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

HOROSCOP 28 ianuarie: Vărsătorii ies din zona de confort, iar Gemenii atrag banii ca un magnet

28 Ian. 2023, 05:50
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
28 Ian. 2023, 05:50 // Life //  Realitatea.md

Berbec

Încearcă să nu te contrazici cu cei din jur astăzi, mai ales dacă nu ai certitudinea că ceea ce spui este corect. Lucrurile pot lua o întorsătură proastă, mai ales dacă te vei încăpățâna să faci totul doar după bunul tău plac.

Taur

Ziua de azi te va ajuta să îți învingi anumite frici și să scapi de unele temeri. Vei îndrăzni să faci lucruri de care până acum ți-a fost teamă, iar dacă rezultatele vor fi cele pe care le așteptai, vei căpăta și mai multă încredere în tine.

Gemeni

Veniturile tale pot înregistra o creștere semnificativă, datorită unei oferte din partea unor apropiați. Analizează cu atenție situația și vezi dacă merită sau nu să te implici în acest nou proiect.

Rac

Nu te mai ascunde după deget, mai ales dacă este vorba de aspectele ce țin de viața ta personală. Încearcă să îți asumi totul și să faci ca lucrurile să meargă bine în perioada următoare.

Leu

Vei avea tendința de a pune la îndoială informațiile pe care le vei primi din partea unor persoane din familie. Nu le da de înțeles acest lucru, pentru a nu îi face să se simtă prost. În schimb, încearcă să verifici tot ceea ce îți vor spune.

Fecioară

Sunt destul de multe lucruri care te preocupă și nu prea știi cum să procedezi pentru a-ți găsi liniștea. Stabilește un plan de atac împreună cu cei dragi și străduiește-te să-l respecți întocmai.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Balanță

Anumite probleme de sănătate se pot agrava astăzi, din cauza faptului că nu ai acționat la timp. Încă nu e prea târziu pentru a te ocupa de acest aspect.

Scorpion

Poți face tot felul de progrese în cuplu astăzi, astfel că întreg contextul astral îți va fi favorabil. Relația cu persoana iubită va merge din ce în ce mai bine, lucru care te va ajuta să îți găsești liniștea.

Săgetător

Vei avea mai multă încredere în tine și în șansele tale de reușită, iar lucrurile vor merge în direcția potrivită. Din punct de vedere profesional, poți avea parte de schimbări importante.

Capricorn

Nu te grăbi să iei decizii legate de viitor astăzi, mai ales dacă mai ai îndoieli. Mai bine aștepți o perioadă, pentru a vedea ce ți se potrivește în realitate.

Vărsător

Părăsirea zonei de confort reprezintă o mare provocare pentru tine. Dacă vei reuși să faci azi acest lucru, lucrurile vor lua o întorsătură foarte bună.

Pești

Vei avea tendința de a spune lucrurilor pe nume și ai putea să îi rănești pe cei din jurul tău. Chiar dacă este bine să dai dovadă de transparență și să vorbești despre ceea ce te deranjează, ai grijă cum îți alegi cuvintele.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.