Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Hotarul rus, atacat din nou? Guvernatorul din Belgorod susține că focul a fost deschis din partea Ucrainei

05 Mai 2022, 13:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
05 Mai 2022, 13:17 // În Lume //  Victoria Laur

Noi bubuituri au fost auzite joi dimineața în regiunea Belgorod a Rusiei, la hotarul cu Ucraina. Guvernatorul Veaceslav Gladcov susține că focul a fost deschis din partea țării vecine.

Preliminar, nu există victime. Cel puțin cinci gospodării ale localnicilor, inclusiv o casă de pe teritoriul lor, au fost avariate și urmează să fie restabilite, potrivit oficialului.

Gladcov a anunțat despre atacuri după ora 10:00. Aproape de 12:00 acesta scria pe rețelele de socializare că spiritele s-au calmat, iar împușcături nu se mai aud.

„Există avarii la liniile electrice. Cinci gospodării, dintre care o casă, sunt grav avariate. Nu s-au înregistrat victime în rândul populației civile. În următoarea oră vom începe lucrările de restabilire a conexiunii la curent electric. De asemenea, vom efectua măsurătorile necesare pentru renovarea tuturor clădirilor afectate”, susține Guvernatorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acesta nu este primul atac pe teritoriul Rusiei, la hotarul cu Ucraina. Anterior au avut loc evenimente similare, înregistrându-se și victime, iar regiunea Belgorod este una dintre cele mai afectate în aceste circumstanțe. Acolo au ars mai multe depozite unde se păstrau muniții și petrol.

Inițial, Kievul ezita să comenteze evenimentele, deși Kremlinul susținea că ucrainenii ar fi responsabili de atacuri. Ulterior, administrația lui Zelenski a dat vina pe „forțe divine” pentru aceste evenimente.

Totodată, Serviciul Ucrainean de Securitate a publicat interceptarea unei discuții dintre un soldat rus și soția sa, militarul afirmând că, de fapt, trupele lui Putin și-ar ataca propriile hotare. Motivul invocat ar fi intenția de a acuza Kievul de provocări.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.