Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Hubul de securitate de la Chișinău ar putea fi transformat într-un mecanism european împotriva războiului hibrid

12 Mart. 2023, 09:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2023, 09:46 // Societate //  Realitatea.md

Miniștrii de interne din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au discutat joi despre rolul Republicii Moldova în centura de securitate estică a UE în perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne de la Chișinău, difuzat în urma întâlnirilor de la Bruxelles dintre ministrul de interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, și reprezentanții Direcției Generale a Comisiei Europene pentru afaceri interne.

Potrivit sursei citate, Directoratul General pentru afaceri interne al UE a evaluat un mecanism de ripostă în timp real, pentru a proteja țările din Europa de amenințările hibride generate de Federația Rusă, Republica Moldova fiind evaluată în acest context ca un element-cheie în noua arhitectură de securitate europeană.

Conform notei de informare prezentate de comisarul Ylva Johansson membrilor Consiliului Uniunii Europene pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI), Hub-ul de Securitate al Uniunii Europene pentru securitatea internă și managementul frontierelor creat în Republica Moldova anul trecut a înregistrat rezultate care vorbesc în favoarea consolidării acestui mecanism.

De la începutul războiului în Ucraina, Republica Moldova a furnizat produse analitice relevante în domeniul criminalității transnaționale, amenințărilor hibride și incidentelor ce prezintă risc pentru securitatea publică în regiune și în Europa. Printre acestea se numără și prima analiză Moldovan Open-Source Intelligence (OSINT) furnizată către Europol.

După analiza raportului de activitate pentru primele șase luni, oficialii europeni vor discuta propunerile de dezvoltare ale Hub-ului de Securitate în perioada imediat următoare. La fel, va avea loc și o sesiune tehnică pe subiectul implicării mai strânse a Republicii Moldova în mecanismele UE de contracarare a terorismului.

La briefingul de presă care a anticipat cea de-a cincea ședință a Centrului de Securitate al UE, ministrul de interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, a declarat că sunt abordate “soluții de creștere a eficienței în lupta cu criminalitatea și războiul hibrid, împreună cu mai mulți miniștri de interne ai statelor din Uniunea Europeană și specialiști ai sistemelor de aplicarea a legii din UE și Moldova”.

“Identificăm formate pentru construcția strategică pe termen scurt și mediu a Hub-ului de securitate, care să devină un mecanism de ripostă în timp real pentru protecția Europei. Moldova este deja producător de securitate și îi suntem recunoscători comisarului Ylva Johansson care a avut încredere în noi și a mizat pe puterea de rezistență și reacție a Republicii Moldova,” a mai spus Revenco.

Agenda Hub-ului de Securitate pentru 2023 include îmbunătățirea capacităților de analiză și previziune strategică în domeniul securității, prin valorificarea IT și schimbului de informații între experții Republicii Moldova și UE. De asemenea, Hub-ul își propune să creeze sinergii și să evite dublarea cheltuielilor în domeniul afacerilor interne în Republica Moldova și UE.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.