Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Igor Dodon nu renunță la tradiții. Unde se va scălda de Bobotează în acest an

18 Ian. 2022, 20:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Ian. 2022, 20:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul șef al statului, Igor Dodon, nu va renunța la scăldatul în apa rece, de Botobeaza, nici în acest an. În cadrul emisiunii ”Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, ex-președintele a declarat că această tradiție o respectă de ani de zile și că încearcă să-i păstreze însemnătatea creștinească, indiferent dacă este sau nu președinte, informează realitatea.md.

Această tradiție creștinească am urmat-o și până la funcția de președinte de țară și, anul trecut, nefiind președinte, la fel. De aceea, mâine dimineața voi fi la Catedrală la slujba centrală, așa cum o fac în fiecare an, a declarat Igor Dodon.

Anul trecut, Igor Dodon s-a scufundat în copcă la Mănăstirea Țigănești. El spune că, cel mai probabil, și în acest an va merge acolo. Întrebat dacă își va lua și halatul prezidențial, fostul președinte a menționat că l-a dăruit, după ce a organizat un concurs pe Facebook în acest sens.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:15 // Societate //  Daniela Baranovschi

Cumpărătorii vor putea afla mai ușor de unde provine peștele pe care îl găsesc în magazine. Fiecare lot de produse pescărești și de acvacultură va trebui să aibă informații clare despre origine, specie, cantitate și data capturării sau recoltării. Regulile se vor aplica pe întregul traseu al produsului, de la pescuit până la vânzarea către consumator.

Noile cerințe au fost aprobate de Guvern în ședința din 12 noiembrie și îi vizează pe toți agenții economici care preiau, transportă, depozitează sau procesează astfel de produse. Aceștia vor trebui să păstreze datele despre fiecare lot, astfel încât să poată fi identificată proveniența lui în orice etapă.

Informațiile vor ajunge și la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care va putea verifica dacă datele din documentele de captură, transport și vânzare corespund cu cele indicate pe etichete. În acest fel, autoritățile vor putea depista mai ușor produsele a căror origine nu poate fi justificată.

Regulamentul stabilește și cerințe privind păstrarea în condiții corespunzătoare a peștelui și a produselor din acvacultură. Agenții economici vor trebui să mențină lanțul frigorific atât în timpul transportului, cât și pe durata depozitării, pentru a proteja calitatea și siguranța alimentelor.

Noile reguli urmăresc inclusiv să împiedice ajungerea pe piață a produselor provenite din pescuit ilegal, nedeclarat sau nereglementat. Acestea aliniază legislația Republicii Moldova la normele Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!