Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Imaginile din satelit arată că MGRES și-a ars cărbunele din stoc pe jumătate

26 Ian. 2025, 13:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
26 Ian. 2025, 13:39 // Societate //  Elena Putregai

Liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, spune că centrala MGRES va epuiza până la 17 februarie cărbunele cu care produce strictul necesar de energie electrică pentru stânga Nistrului. Dar imagini din satelit obținute de Europa Liberă sugerează că centrala va arde cărbunele mai rapid.

Zelenski: Ucraina este pregătită să aprovizioneze Moldova cu cărbune și să trimită specialiști la Cuciurgan

Imaginile companiei americane Maxar Technologies sugerează că aproximativ jumătate din grămada de cărbune stocat în aer liber în apropiere de clădirea principală a centralei de la Cuciurgan a dispărut până pe 16 ianuarie. Centrala a trecut de la producția de curent electric pe gaz la producția pe cărbune pe 1 ianuarie, când livrările de gaze naturale rusești în regiunea transnistreană au fost oprite, la expirarea unui acord de tranzit prin Ucraina.

Sursa citată a analizat o serie de fotografii făcute de sateliți, inclusiv de pe 1, 5, 11, 14 și 16 ianuarie. În colajele din acest articol am ales să vă prezentăm alăturat, pentru ilustrație, cele mai clare fotografii la care am avut acces. Prima imagine (cea din stânga) înfățișează cantitatea de cărbune dinaintea începerii crizei gazelor și datează din 8 octombrie 2024. Știm că această cantitate a rămas neschimbată până la 1 ianuarie pentru că MGRES a funcționat până la acea dată pe gaz. Fotografia din dreapta datează din 16 ianuarie. Liniile vizibile în această imagine, mai ales în partea ei superioară, arată că din acele locuri cărbunele a fost luat, integral sau parțial.

Pe baza acestor fotografii, așadar, se presupune că, la acest ritm de ardere a cărbunelui, MGRES va epuiza de tot cantitatea de cărbune mai devreme de 17 februarie, dată avansată de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Autoritățile de la Chișinău au estimat că MGRES va avea cărbune numai până la sfârșit de ianuarie, iar imaginile din satelit susțin această estimare. De fapt, la data publicării articolului, 26 ianuarie, cărbunele este cel mai probabil deja pe sfârșite.

Aflată în proprietatea firmei rusești Inter RAO și controlată de autoritățile separatiste transnistrene, centrala nu și-a mai suplimentat stocul de cărbune încă din 2014, de când nu a mai putut importa din Ucraina, după anexarea Crimeei de către Rusia. De la 1 ianuarie, ea produce pe cărbune, potrivit administrației transnistrene, 140-150 MWh de energie electrică pe zi, acoperind strictul necesar de consum al populației. Rămași fără apă caldă și căldură din sistemul centralizat, oamenii folosesc reșouri electrice pentru a se încălzi.

Dacă livrările de gaze în stânga Nistrului nu sunt reluate – iar la ora publicării acestui articol nu se știe dacă și când pot fi reluate – situația din regiunea transnistreană se poate agrava brusc, când stocul de cărbune este epuizat, probabil în numai câteva zile.

Autoritățile de la Chișinău spun că liderii de la Tiraspol nu au acceptat deocamdată soluțiile care le-au fost propuse: fie ca întreprinderea Moldovagaz să cumpere pe piața europeană gaze pentru stânga Nistrului, în condițiile în care concernul rus de stat Gazprom nu reia el livrările, pe rute alternative, ocolind Ucraina, fie ca noi cantități de cărbune ucrainean să fie aduse la MGRES de către Chișinău și Kiev.

Dacă pot fi aduși din nou cărbuni ucraineni la MGRES, cum anume și ce concluzii a mai făcut redacția citată, aflați din articolul integral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 14:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
12 Nov. 2026, 14:05 // Societate //  Cătălina Boico

În perioada octombrie 2025 – martie 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 874 de incendii, dintre care 721 s-au produs în sectorul locativ. În urma acestora, din nefericire, 75 de persoane au decedat.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), 49 dintre victime aveau peste 65 de ani, iar 29 erau persoane cu nevoi speciale.

Tot în această perioadă, au fost raportate 33 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, soldate cu cinci decese și 64 de persoane intoxicate, dintre care 29 erau minori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile reamintesc că respectarea regulilor de securitate poate preveni tragediile și salva vieți. În cazul apariției unei situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.