Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

IMPORTANT! De astăzi intră în vigoare subproba „poligon” pentru obținerea permisului de conducere categoria B

10 Mai 2022, 10:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Mai 2022, 10:14 // Actualitate //  Realitatea.md

În atenția candidaților la obținerea permisului de conducere din categoria B! Începând cu ziua de astăzi, 10 mai 2022, vor fi puse în aplicare noile prevederi ale Regulamentului privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere.

Așadar, printre principale modificări sunt următoarele:

1. Desfășurarea probei practice pentru candidații de obținere a permisului de conducere categoria B (circa 80% din numărul total de candidați)

Pentru acești candidați, exercițiile din subproba „poligon” vor fi efectuate în condiții de traseu și nu pe poligonul de pe lângă centrele de instruire ale Agenției Servii Publice. Proba practică trafic va include și elementele subprobei poligon și nu va dura mai mult de 25 de minute. Candidații pentru obținerea dreptului de a conduce din categoria B vor avea de executat în cadrul probei trafic una din următoarele manevre speciale:

  • menţinerea benzii la deplasarea în marșarier pe o distanță de circa 20 m;
  • întoarcerea vehiculului în sens opus, folosind mersul înainte şi înapoi (1 tentativă din 3 mişcări);
  • încadrarea vehiculului în limitele spațiului de parcare, la intrare sau la ieșire (paralel, oblic sau în unghi drept, prin mers înainte sau înapoi, pe teren plat, 1 tentativă).

Atenție (!) Candidaţii care până la data de 8 mai au susţinut subproba poligon și dețin rezultatul „Admis” nu vor exercita manevrele speciale de conducere.

2. Desfășurarea probelor practice pentru celelalte categorii

Candidații de obținere a permisului de conducere categoria A şi subcategoriile AM, A1, A2 şi B1 vor susține proba practică pe teren special amenajat, iar durata probei practice pentru candidații din categoria A şi subcategoriile AM, A1, A2 şi B1va fi de minimum 15 min.

Candidații de obținere a permisului de conducere din categoriile/subcategoriile BE, C1, C1E, C, CE vor susține proba practică pe traseu, în condiții reale de trafic, cu testarea aptitudinilor de a exercita următoarea manevră de conducere:

  • parcarea în siguranță pentru încărcare/descărcare la o rampă/platformă de încărcare sau la o instalație similară (1 tentativă).

Candidații de obținere a permisului de conducere din categoriile/subcategoriile D, D1, D1E la proba trafic vor avea de susținut următoarea manevră de conducere:

  • pornirea/oprirea în siguranță pentru urcarea/coborârea pasagerilor în/din autobuz (1 tentativă).

Durata probei practice pentru candidații din categoriile BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D va fi de minimum 45 min.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

3. Reducerea numărului de documente pe care cetățenii trebuie să le prezinte pe suport de hârtie, atunci când vin să susțină examenele de calificare auto

Utilizând sistemele informaționale ale autorităților de resort, Agenția Servicii Publice va putea verifica de sine stătător datele despre solicitant. Astfel, cetățenii vor veni la examenele de calificare auto doar cu buletinele de identitate, fără a fi nevoie să prezinte următoarele:

  • cazierul contravențional. Verificarea datelor se va face prin intermediul evidențelor automatizate ale Ministerului Afacerilor Interne al RM;
  • adeverința medicală. Datele vor fi verificate prin intermediul evidențelor automatizate ale Ministerului Sănătății al RM;
  • actul de studii. Verificarea datelor despre cursul de instruire, urmat de solicitant, se va face prin intermediul evidențelor automatizate ale Ministerului Educației și Cercetării al RM.

Candidaţii, care au obținut actele menționate până la 08.05.2022, vor prezenta actele pe suport de hârtie.

4. Perspectiva de recunoaștere a permiselor de conducere eliberate în Republica Moldova de către alte țări

  • Modificările operate în procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce și alinierea acestora la standardele europene va face posibilă semnarea acordurilor de conversiune a permiselor de conducere moldovenești dintre Republica Moldova și alte state.
  • Prevederile acordurilor de conversiune și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere vor oferi cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți permanent sau provizoriu în alte țări, un șir de beneficii cum ar fi: scutirea de școlarizare și examinare suplimentară la conversiunea permiselor de conducere, libera circulație în traficul internațional, inclusiv, prin facilitarea încheierii contractelor de muncă.

5. Sporirea capacităților de examinare și reducerea rândului

La moment, timpul de așteptare în baza programării prealabile este de circa 20 de zile. Datorită implementării modificărilor respective, Agenția Servicii Publice estimează că perioada de așteptare se va micșora și mai mult. Anterior, timpul de așteptare era de circa 60-90 zile.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!