A mai rămas o săptămână până la data limită pentru depunerea cererilor de ședere în Marea Britanie, a cetățenilor europeni. În acest context, aproximativ 5,6 milioane de cetățeni ai Spațiului Economic European (SEE) au solicitat statutul stabilit.
Cetățenii din UE/SEE și cei elvețieni trebuie să-și depună cererea pentru noul statut de imigrație pentru a putea locui și lucra în continuare în Regatul Unit și pentru a avea acces la sistemul de sănătate și la prestațiile de securitate socială pentru care întrunesc condițiile necesare. Acest nou statut este intitulat „settled status” (statut de rezident permanent), iar sistemul prin care se pun în aplicare aceste norme este „EU Settlement Scheme”.
Termenul pentru depunerea cererilor este 30 iunie 2021.
Totuși, mai sunt în jur de 400.000 de cazuri în curs, iar linia de asistență a guvernului primește mii de apeluri zilnic, informează BBC.
După referendumul Brexit din 2016, care a avut loc cu exact cu cinci ani în urmă, statutul stabilit a fost introdus pentru cetățenii UE și ai SEE care locuiesc în Marea Britanie.
Acest lucru le permite să păstreze aceleași drepturi de ședere, călătorie, angajare și acces la asistență medicală și beneficii.
Potrivit surselor, țările ai căror cetățeni au reprezentat cel mai mare număr de cereri sunt Polonia (975.000) și România (918.000).
Ministrul imigrației, Kevin Foster, a declarat că oricine, a cărui cerere nu a fost încheiată până la termenul limită de săptămâna viitoare, nu va pierde nimic, atât timp cât drepturile sunt protejate prin lege.
În acest context, grupurile de migranți și-au exprimat îngrijorarea că copiii ar fi printre cei care nu au depus cererea.
Responsabilii au menționat că va exista o perioadă nedeterminată în care persoanelor care nu au depus cererea li se va permite să facă acest lucru, dacă ar prezenta motive întemeiate.
Un exemplu ar fi studenții care ar putea descoperi atunci când aplică pentru prima dată la universitate, că nu dețin statutul stabilit.
„Cei eligibili și care nu aplică la timp devin ilegali și riscă să piardă munca, locuința, accesul la asistență medicală gratuită și multe altele. Este bine că oamenii pot depune cereri târziu, dar esența este că sunt ilegali, deoarece nu au depus o cerere”, a declarat Maike Bohn, cofondator al grupului de campanii cetățenești europene.
Prin urmare, nimeni nu poate opta pentru o cerere de prestație, un loc de muncă sau o chirie în Anglia, fără a avea un statut stabilit.
Ministerul de Interne „a schimbat îndrumările” către oficialii de frontieră după rapoarte conform cărora unii cetățeni ai UE au fost reținuți pentru perioade lungi de timp la graniță luna trecută, transmite BBC.
SEE este alcătuit din cele 27 de state ale UE plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia.


