Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

În prag de sărbători, transportatorii anunță despre un alt protest de amploare. Când vor ieși în PMAN

06 Dec. 2021, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Dec. 2021, 12:11 // Actualitate //  Realitatea.md

Transportatorii din Moldova intenționează să mai iasă în fața Guvernului Republicii Moldova, după ce, potrivit lor, au fost lăsați în voia sorții, iar nimeni de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a luat legătura cu ei în urma protestului desfășurat în data de 25 noiembrie curent.

Contactat telefonic de Realitatea.md, Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), a precizat că transportatorii rămân pe poziție și au aceleași revendicări.

„Demersul inițial a fost depus la Guvern în data de 4 octombrie curent. Urma să fie examinat în termen de 30 de zile, însă astăzi suntem în data de 6 decembrie, iar cei de la Ministerul Infrastructurii nu au venit cu nici un răspuns sau soluție, în urma protestului organizat de noi. Toată discuția cu responsabilii de la Guvern a avut loc prin intermediul presei. Ministerul a solicitat de la noi anumite calcule, cifre, însă ulterior nu am mai primit nici un răspuns de la ei”, a declarat Alexa.

Deocamdată data protestului nu a fost stabilită, însă în curând urmează să fie depusă solicitarea la Primăria municipiului Chișinău pentru a primi autorizația necesară de protesta în PMAN.

„Săptămâna asta ne gândim cum facem totul, depunem la Primărie actele necesare pentru a primi autorizația, iar protestul va avea loc 100% săptămâna viitoare. Urmează să stabilim ziua și ora exactă ca să putem anunța presa, opinia publică”, a mai adăugat președintele APOTA.

Realitatea.md precizează că primul protest al transportatorilor din acest an a avut loc în data de 25 noiembrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Circa 100 de șoferi de microbuze au cerut tarife majorate și și-au exprimat dezacordul cu decizia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de a nu întreprinde măsuri.

Ulterior, în urma unei conferințe de presă susținută de către ministrul Andrei Spînu, pe 15 noiembrie, acesta a anunțat că transportatorii vorbesc cu jumătăți de adevăruri, iar majorarea pe care o cer este extrem de mare.

Totodată, Spînu a mai precizat că instituția pe care o conduce nu va accepta majorarea tarifului pentru o călătorie cu transport public.

Ministrul a mai menționat că în prezent toți transportatorii activează la un tarif de 60 de bani pe km sau 70 de bani. Însă, doar 5% dintre transportatori pot aplica tariful de 70 de bani pentru că restul nu și-au renovat mijloacele de transport și nu se încadrează în criteriile legale. Astfel, șoferii deja pot aplica o majorare de 10 bani, însă pentru asta trebuie să investească în mijlocele de transport.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!