Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

În sticlele de la apă gazată nu se păstrează doar vin! Doi indivizi le-au ticsit cu marijuana

08 Iun. 2022, 10:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
08 Iun. 2022, 10:43 // Societate //  Victoria Laur

Polițiștii din Glodeni au reținut trei bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 44 de ani. Aceștia sunt suspectați de punerea în circulație a substanțelor narcotice.

Oamenii legii au stabilit că suspecții, originari din raioanele Glodeni și Rîșcani, ar fi pus în circulație marijuana. În timpul perchezițiilor la domiciliile bănuiților, polițiștii au ridicat mai multe sticle din plastic ticsite cu droguri.

Substanțele interzise erau puse în circulație pe teritoriul raionului Glodeni. De asemenea, la cei doi a fost depistată și o armă de foc cu țeavă lisă, deținută ilegal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vina lor va fi demonstrată, ei riscă să petreacă până la șapte ani în pușcărie.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 20:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 20:43 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Serghei Sapunji, candidat independent la funcția de primar al satului Chirsova, raionul Comrat, UTA Găgăuzia, pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026. Decizia a fost luată după ce Comisia a constatat încălcarea legislației electorale privind finanțarea campaniei.

Potrivit materialelor examinate de CEC, în urma unei întâlniri cu alegătorii, candidatul ar fi organizat procurarea și livrarea a circa 5,3 tone de piatră spartă către un locuitor al satului. Materialul, în valoare de 4.000 de lei, ar fi fost achitat din banii personali ai candidatului.

CEC consideră că oferirea unui astfel de avantaj material în contextul campaniei electorale contravine interdicției de a oferi bunuri sau alte beneficii alegătorilor pentru a le influența exercitarea drepturilor electorale.

Anterior, Consiliul electoral al circumscripției sătești Chirsova constatase încălcarea și aplicase o sancțiune sub formă de avertisment. În urma verificării legalității deciziei, CEC a anulat însă hotărârea consiliului electoral, argumentând că, potrivit Codului electoral, încălcarea constatată atrage anularea înregistrării candidatului.

Totodată, Comisia a atenționat consiliul electoral să aplice întocmai prevederile legislației și sancțiunile corespunzătoare încălcărilor depistate.

Hotărârea CEC poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de trei zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!