Ion Chicu și Irina Vlah au fost înregistrați sâmbătă, 21 septembrie, de Comisia Electorală Centrală (CEC) la alegerile prezidențiale.
„În același context, CEC a înregistrat simbolurile electorale ale candidaților pentru imprimarea în buletinul de vot la alegerile prezidențiale, reprezentanții candidaților în Comisia Electorală Centrală și a confirmat persoanele responsabile de finanțe (trezorier)”, comunică Comisia.
Până în prezent au fost înregristrați șase candidați, iar alte șase dosare se află în proces de examinare.
Totodată, în calitate de participant la referendum a fost înregistrat Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (AUR), cu opțiunea „DA”. Cererea de înregistrare în calitate de participant la referendum depusă de către Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” a fost respinsă de către CEC.

