Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Încă o zi cu acces limitat în unele locuri din Chișinău. Ce trebuie să știe locuitorii și oaspeții orașului

18 Iun. 2024, 06:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Iun. 2024, 06:12 // Societate //  Realitatea.md

În atenția locuitor și oaspeților Capitalei! Astăzi, 17 iunie, dar și marți, 18 iunie, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din oraș, anunță Primăria municipiului Chișinău. Măsura a fost luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, care va vizita Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova.

„Marți, 18 iunie 2024, între orele 08:00-18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială”, se arată în comunicatul emis de Primăria Chișinău.

Poliția Națională precizează că în momentul deplasării coloanei transportul rutier va fi temporar sistat pe următoarele străzi:

    • bulevardul Dacia perimetrul străzilor șoseaua Muncești – Ciuflea;
    • bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt perimetrul străzilor Sfatul Țării – bd Constantin Negruzzi;
    • strada București perimetrul străzilor Maria Cebotari – Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni;
    • strada Maria Cebotari perimetrul străzilor București – bd Ștefan cel Mare și Sfânt;
    • strada Mitropolit Varlaam perimetrul străzilor Aleksandr Pușkin – Vlaicu Pârcălab;
    • strada Vlaicu Pârcălab perimetrul străzilor Mitropolit Varlaam – bd Ștefan cel Mare și Sfânt;

Polițiștii vor fi prezenți în intersecții pentru a asigura eficient ordinea și securitatea circulației rutiere, dar şi pentru prevenirea posibilelor abateri ale legislației şi altor acţiuni care ar putea periclita buna derulare a evenimentului.

Conducătorii auto trebuie să știe că pe străzile menționate parcarea unităților de transport pe partea carosabilă va fi interzisă.

În context, atât pietonii cât și șoferii sunt rugați să se conformeze măsurilor impuse de agenții de patrulare antrenați în misiune de serviciu, să dea dovadă de înțelegere și respect reciproc în raport cu ceilalți participanți la trafic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!