Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Începe Forumul Economic Mondial de la Davos. Ce teme abordează cei mai puternici oameni din lume

20 Ian. 2025, 12:39
 // Categoria: Homepage // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2025, 12:39 // Homepage //  Realitatea.md

În anul 2025, cea de-a 55-a ediție a Reuniunii Anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) se desfășoară între 20 și 24 ianuarie, în Davos, Elveția. Tema principală a evenimentului este „Colaborare pentru Era Inteligentă”, iar sesiunile sunt transmise live pe site-ul oficial, fiind accesibile publicului larg.

Evenimentul reunește aproximativ 3.000 de lideri din peste 130 de țări, incluzând 350 de oficiali guvernamentali, dintre care 60 sunt șefi de stat și guvern. Agenda își propune să abordeze provocările regionale și globale, precum gestionarea șocurilor geopolitice, creșterea nivelului de trai prin stimularea economiei și realizarea unei tranziții energetice echitabile și incluzive, tranmite Agerpres.

Deși ediția anterioară a scos în prim-plan contrastul dintre speranțe și temeri, Davos 2025 se desfășoară într-un context marcat de incertitudine economică, tensiuni comerciale și anxietăți climatice, precum și polarizare culturală. Cu toate acestea, există optimism generat de progresul rapid în domenii precum inteligența artificială, calculul cuantic și biotehnologia, care promit să impulsioneze productivitatea și să îmbunătățească standardele de viață.

Donald Trump se va adresa virtual în cadrul reuniunii pe 23 ianuarie

Lucrările WEF încep oficial pe 20 ianuarie 2025, aceeași zi în care Donald Trump va depune jurământul ca al 47-lea președinte al Statelor Unite. Potrivit antena3.ro, Trump va participa la Davos printr-un discurs virtual programat pentru 23 ianuarie.

Pe 21 ianuarie, marți, vor avea loc intervenții susținute de lideri internaționali, precum Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, vicepremierul Chinei, Ding Xuexiang, cancelarul german Olaf Scholz, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele sud-african Cyril Ramaphosa și președintele israelian Isaac Herzog.

Miercuri, 22 ianuarie, agenda evenimentului include discuții cu Javad Zarif, vicepreședintele iranian pentru afaceri strategice, precum și cu premierul palestinian Mohammed Mustafa. De asemenea, premierul spaniol Pedro Sanchez va susține un discurs.

Subiecte importante ale discuțiilor includ conflictul din Siria, criza umanitară gravă din Gaza și riscul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit declarațiilor președintelui WEF, Borge Brende. În ceea ce privește armistițiul între Israel și Hamas, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat pe 17 ianuarie că a fost încheiat un acord pentru eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza, sub rezerva aprobării de către cabinetul său de securitate.

Evenimentul se va încheia pe 24 ianuarie, când este planificată organizarea unei „mini-ministeriale” a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), urmată de o conferință de presă, conform informațiilor transmise de Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!