Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Infecția cu Salmonella este mai răspândită vara! Sfaturile unui pediatru pentru a proteja copiii

16 Iul. 2024, 16:28
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Elena Putregai
16 Iul. 2024, 16:28 // Uncategorized //  Elena Putregai

Infecția cu Salmonella este mai răspândită vara, temperaturile extrem de ridicate favorizând înmulțirea bacteriei. Infecția produce salmoneloza, o boală mai frecventă la copiii sub 5 ani. Dr. Cosmina Berbecel, medic primar pediatru, explică de ce copiii sunt o categorie vulnerabilă în fața acestei infecții și ce pot face părinții pentru a-i proteja.

Fiți atenți ce produse consumați pe timp de caniculă! Recomandările ANSA

Infecția cu Salmonella se transmite pe cale digestivă, explică dr. Cosmina Berbecel. Și atunci, sursele sunt, în primul rând, alimentele contaminate.

„Și vorbim de orice înseamnă aliment de origine animală: ouă, lactate, carne. Crude sau insuficient prelucrate și contaminate și pe care se pune mâna. Dar se pot contamina și fructele și legumele, dacă nu respectăm niște reguli elementare de igienă sau dacă au fost udate cu apă contaminată provenită din lacuri.”

Pe timpul verii, infecția este mult mai ușor de transmis și este lesne de înțeles de ce.

„Fiind o infecție digestivă, deci o gastroenterită bacteriană, transmiterea este mai facilă, alimentele se contaminează mult mai ușor în această perioadă. La căldură, are loc o înmulțire bacteriană mai frecventă. Plus că Salmonella este o bacterie care rezistă perioade destul de mari pe suprafețe contaminate sau chiar pe alimente – inclusiv pe pâine, pe biscuiți. Deci, dacă ai pus mâna murdară și ai lăsat produsul acolo, bacteria poate să reziste între patru și sase săptămâni pe astfel de produse. Iar dacă este mediu cald, se mai și înmulțește”, atrage atenția dr. Cosmina Berbecel.

Peste un milion de persoane se infectează anual, în SUA, cu Salmonella, potrivit Centers for Disease Control and Prevention, CDC. Infecția determină 26.000 de spitalizări pe an și 420 de decese, potrivit aceleiași surse. Mâncarea contaminată este cauza celor mai multe infecții, potrivit aceleiași surse.

Copiii mici, categorie vulnerabilă

Potrivit healthychildren.org, categoriile cele mai expuse la infecție sunt copiii sub 5 ani.

„Copiii reprezintă una dintre principalele grupe de risc. Pentru că, în general, măsurile de igienă sunt ceva mai greu de respectat. Ei mânâncă mai frecvent cu mânuțele murdare, mai sunt hrăniți și prin parcuri și prin tot felul de locuri improprii și au și un sistem imunitar mai slab. Infecțiile acestea cu Salmonella enterică afectează persoanele care au imunitate cu probleme. Aceasta înseamnă nu doar copii, înseamnă vârstnici, înseamnă gravide – și la acestea trebuie mare atenție”, subliniază dr. Berbecel.

Potrivit site-ului mai sus citat, la risc sunt și copiii mici care nu sunt alăptați la sân, dar și cei care au în familie vreun membru care a contractat infecția. De asemenea, persoanele al căror sistem imunitar este slăbit ca urmare a unor boli precum diabet, boli de rinichi sau de ficat, cancer, sau care urmează alte tratamente, reprezintă alte categorii vulnerabile.

Potrivit CDC, semnele infecției apar într-un interval cuprins între șase ore și șase zile după ce a fost consumat un aliment contaminat. Simptomele depind de cantitatea de bacterii pe care alimentele o conțin și constau în greață, vărsături, febră, diaree – uneori cu sânge – dureri de burtă, stare generală alterată. Dacă încărcătura virală este mare, simptomatologia este mai zgomotoasă.

Boala durează între patru și șapte zile, uneori însă este nevoie de câteva luni pentru ca intestinele să-și reia activitatea normală. Cele mai multe persoane se recuperează fără a fi nevoie de tratament specific și nu ar trebui să ia antibiotice. Acestea sunt indicate doar în cazuri severe sau la persoane care sunt la risc. În unele cazuri, boala poate fi atât de severă încât este nevoie de spitalizare.

Vărsăturile și scaunele numeroase duc la instalarea deshidratării, un pericol mai ales pentru copiii mici. Aceștia au nevoie să primească suficiente lichide pentru reechilibrarea hidro-electrolitică. În cazul în care sărurile de rehidratare nu sunt tolerate poate fi necesară spitalizarea.

Infecția poate determina dureri la nivelul oaselor, existând riscul dezvoltării artritei reactive – sindrom Reiter – potrivit webmd.com. Sindromul se caracterizează prin iritație oculară, usturime la urinat și mâncărime. Poate dura câteva luni sau mai mult. Dacă infecția ajunge în sânge există riscul unor complicații severe: endocardită, osteomielită, meningită.

Alimentele trebuie spălate de mai multe ori, nu mâncăm niciodată cu mâinile nespălate!

Dacă vrem să ne ferim și infecție, cel mai important este, subliniază Cosmina Berbecel, ca toate alimentele să fie spălate înainte de a fi depozitate în frigider și, din nou, spălate înainte de a fi consumate.

„Trebuie să respectăm acele reguli elementare privitoare la felul în care depozităm alimentele în frigider. De exemplu, nu lăsăm descoperite carnea sau brânza sau alimentele gata preparate. Dacă doar le punem într-o oală sau într-o farfurie și mai avem pe lângă și niște legume, ele se pot contamina foarte ușor unele de la altele.”

E foarte important, mai spune medicul pediatru, ca atunci când pregătim o carne pentru a face din ea mâncare, să folosim un tocător special pentru carne.

„Nu tocăm pe același blat și carnea și legumele. Și, cel mai important, este să învățăm copiii și să ne învățăm și noi să ne spălăm foarte bine pe mâini. Și să nu mâncăm niciodată nimic cu mâinile nespălate.”

Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun este esențială mai ales după folosirea toaletei sau după schimbarea scutecelor copiilor, care pot fi alte surse de infecție cu Salmonella.

Animalele de companie, păsările de curte, țestoasele pot fi și ele gazde pentru Salmonella pe care o pot transmite apoi oamenilor, de aceea trebuie să ne spălăm pe mâini după ce le atingem.

În cazul în care plănuim o călătorie, într-o zonă în care există febră tifoidă, trebuie să consultăm mai întâi medicul, de preferință cu o lună sau chiar două înainte de plecare, pentru a discuta despre vaccinare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova