Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

INFOGRAFIC Țările în care vehiculele parcurg cei mai mulți kilometri anual

28 Sept. 2024, 14:28
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
28 Sept. 2024, 14:28 // Sci-tech //  Realitatea.md

Distanța pe care o parcurge o mașină într-un an ne ajută să estimăm kilometrajul pe care-l va avea la bord în câțiva ani. Compania de date auto carVertical a efectuat un studiu în Europa și SUA pentru a determina în care țări vehiculele parcurg cei mai mulți kilometri anual. Multe mașini importate din Occident în România au un kilometraj ridicat pe care vânzătorii necinstiți îl pot ajusta pentru a crește artificial valoarea de vânzare a vehiculelor.

Mașinile din Olanda parcurg cei mai mulți kilometri anual

Dintre toate vehiculele verificate de carVertical, cele care circulă în Olanda au avut cel mai ridicat kilometraj mediu anual – 29.851 km, urmate de mașinile din Spania (29.017 km), Danemarca (27.346 km), Belgia (24.308 km) și Franța (23.775 km) .

Asta înseamnă că după numai 3-4 ani mașinile din aceste țări vor avea în jur de 100.000 de kilometri pe odometru, ceea ce îi poate determina pe proprietari să le vândă ca să-și cumpere un vehicul nou.

„Un kilometraj mai mare înseamnă, de obicei, că mașina va valora mai puțin, așa că șoferii încearcă să vândă aceste vehicule înainte de a se deprecia prea mult. În România sunt aduse din Europa de Vest un număr considerabil de mașini produse recent dar care au un kilometraj ridicat. Este relativ simplu și ieftin să imporți mașini din alte țări europene, prin urmare mașinile importate la mâna a doua nu vin la pachet cu un preț final mult mai ridicat decât cele autohtone”, spune Matas Buzelis, expertul carVertical pe piața de mașini second hand.

România este pe locul 17 în Europa când vine vorba despre distanța medie condusă anual

Kilometrajul anual mediu al vehiculelor care circulă pe drumurile românești este relativ scăzut (locul 17 din 27 de țări europene chestionate) – 20.338 km. Vehiculele din Ungaria (19.357 km) și Serbia (20.028 km) circulă și mai puțin, iar în Bulgaria o idee mai mult (20.999 km). Letonii călătoresc cel mai puțin din Europa – 17.420 km în medie pe an.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cu toate acestea, cel mai mic kilometraj a fost înregistrat la mașinile importate din SUA – 16.941 km. Deși kilometrajul mașinilor americane este cel mai mic dintre toate țările chestionate, majoritatea vehiculelor importate din America sunt grav avariate. În caz contrar, dealerii de mașini nu ar considera profitabil să le revândă.

Mașinile din România parcurg anual distanțe mai scurte decât cele din ​​Europa de Vest, dar chiar și așa după 10 ani kilometrajul lor poate ajunge la aproximativ 200.000 de kilometri.

O mașina cu kilometraj scăzut și la un preț mic – sună prea bine să fie adevărat?

Șoferii, atunci când aleg o mașină rulată, ar trebui să fie extrem de atenți la vehiculele cu kilometraj redus care au și un preț atractiv. Asta pentru că vânzătorii necinstiți ajustează adesea citirile odometrului pentru a câștiga bani mai mulți.

Probabilitatea de a cumpăra o mașină care are kilometrajul dat înapoi crește semnificativ la achiziționarea unui vehicul importat din străinătate. Țările europene nu fac schimb între ele de date despre mașini, iar escrocii exploatează în mod activ această lacună. Drept urmare, multe mașini care au kilometrajul falsificat – adesea de mai multe ori – intră în România din țări străine.

„Înainte de a se întâlni cu vânzătorul, șoferii ar trebui să verifice istoricul mașinii și să afle dacă kilometrajul afișat pe odometru și în anunț este cel autentic. Acest lucru nu doar că le va salva mult timp pierdut inspectând mașini care nu merită cumpărate, dar va preveni și apariția dezamăgirilor ulterioare. Când cumpărați o mașină la mâna a doua este necesar să faceți un test drive și să verificați mașina la un service autorizat”, explică Buzelis.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!