Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Informații utile pentru părinți! Ce trebuie să cunoască dacă planifică o călătorie împreună cu copiii

03 Mai 2024, 11:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2024, 11:25 // Societate //  Realitatea.md

În atenția părinților și însoțitorilor minorilor, cetățeni ai Republicii Moldova! Dacă vă întoarceți acasă de sărbători sau pregătiți o escapadă cu cei mici în afara țării, Poliția de Frontieră vine în ajutor cu un set de recomandări și informații utile.

Poliția de Frontieră reiterează că este important ca părinții să se asigure că pașaportul copiilor este în regulă. De fapt, încă de la naștere, părinții sunt obligați să obțină acest document de călătorie pentru cei mici.

  • Copiii, care deţin paşapoarte personale, până la împlinirea vârstei de 18 ani pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt. Acordul vizat notarial al ambilor reprezentanţi legali este necesar doar în cazul emigrării autorizate, cu aplicarea însemnărilor corespunzătoare în paşaport.
  • Dacă aţi planificat o călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI împuterniciţi de Dumneavoastră, Poliţia de Frontieră Vă reaminteşte că este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal, a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie. Însoţitorul poartă răspundere pentru viaţa şi sănătatea minorului. În lipsa reprezentanţilor legali, în cadrul unor grupe organizate, răspunderea o poartă conducătorii grupelor, desemnaţi în procură.
  • La fel, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vârsta de 14 ani, iar curatela se stabileşte asupra copiilor în vârstă de la 14 la 18 ani. Tutela şi curatela se întocmeşte de către autorităţile administraţiei publice locale, în baza avizului scris al autorităţii tutelare. La traversarea frontierei de stat, poliţiştii de frontieră vor cere să prezentaţi şi documentul de instituire a tutelei în original.

„În acest sens, în momentul autentificării la Biroul Notarial al declaraţiei de împuternicire a însoţitorului, să vă asiguraţi că anume această persoană se va prezenta împreună cu minorul, cu declaraţia şi cu actele de călătorie personale şi ale minorului, în punctul de trecere a frontierei de stat, la data menţionată.

Aceste acţiuni sunt necesare angajaţilor Poliţiei de Frontieră pentru a verifica valabilitatea actelor şi, ulterior, introducerea însemnărilor corespunzătoare în baza de date a Sistemului Informaţional Integrat al Poliţiei de Frontieră”, se arată în mesajul instituției.

  • Pe lângă tutelă și curatelă, sunt cazuri când în punctele de trecere a frontierei de stat se prezintă minori cu însoțitori, în baza Dispoziției de instituire a custodiei, în temeiul căreia nu poate fi autorizată traversarea frontierei de stat. Potrivit cadrului legal, părinții sunt în drept să-și delege parțial drepturile și obligațiile privind creșterea, îngrijirea și educația copilului unui custode, prin depunerea unei cereri la autoritatea tutelară locală. În acest caz, părinții rămân a fi reprezentanții legali ai copilului, iar custodele exercită atribuții de responsabil legal al copilului, în condițiile legislației.
  • Minorii (elevii şi studenţii) care au împlinit vîrsta de 14 ani şi sînt înmatriculaţi la studii în instituţii de învăţămînt din alte state, la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, prezintă actul de înmatriculare la instituţia de învăţămînt respectivă şi declaraţia eliberată de unul dintre părinţi, autentificată de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcție, care conţine consimţămîntul acestuia pentru ieşirea şi intrarea minorului în Republica Moldova, cu indicarea ţării de destinaţie, scopului călătoriei, perioadei de aflare a minorului în ţara de destinaţie, iar în cazul altor reprezentanţi legali – consimţămîntul acestora, exprimat prin decizia autorităţii tutelare teritoriale. Declaraţia este valabilă pe o perioadă de un an de studii.

Pentru mai multe detalii, în cazul traversării frontierei împreună cu copiii, consultaţi rubrica CONDIȚII DE CĂLĂTORIE, amplasată pe pagina oficială a Poliţiei de Frontieră.

Totodată, răspund operativ și non-stop la orice întrebare ce vizează regulile de traversare a frontierei de stat, ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau email: linia.verde@border.gov.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova