Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Instanța anulează demiterea vicepreședintelui Adunării Populare. E opozantul lui Șor

24 Feb. 2025, 11:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Feb. 2025, 11:53 // Actualitate //  Realitatea.md

Judecătoria Comrat a anulat decizia Adunării Populare a Găgăuziei prin care Alexandru Tarnavschi a fost demis din funcția de vicepreședinte al forului legislativ al regiunii. Instanța a constatat că decizia de demitere este ilegală și încalcă drepturile lui Tarnavschi, scrie IPN.

„Astfel de decizii oferă speranța că principiile legalității și dreptul la libera opinie rămân inviolabile. Ne păstrăm demnitatea, credința în justiție și nu ne plecăm în fața lui Ilan Șor, care crede că Găgăuzia este domeniul său: un teritoriu al anarhiei juridice și al schemelor frauduloase”, a comentat Alexandru Tarnavchi decizia instanței de judecată de la Comrat.

Aceasta a fost o încercare repetată de a-l demite pe Alexandru Tarnavschi. Prima oară s-a votat încă în primăvara anului trecut, pe 7 mai, când i s-a imputat „distrugerea Găgăuziei la ordinele curatorilor de la Chișinău”. Deputații Adunării Populare erau nemulțumiți de faptul că Tarnavschi s-a opus plăților prin intermediul cardurilor „Mir” (adaosuri pentru pensionari și bugetari de la Ilan Șor).

De asemenea, deputații au dezaprobat faptul că Tarnavschi nu a susținut declarația președintelui Adunării Populare, Dmitri Constantinov, privind acordarea statutului de „limbă interetnică” limbii ruse. Doar Mihail Jelezoglo a fost împotriva demiterii, din cei 20 de aleși ai poporului care au votat. În semn de protest, acesta a demisionat din funcția de președinte al uneia dintre comisii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 23 iulie, Judecătoria Comrat a declarat ilegală decizia Adunării Naționale. Iar pe 14 septembrie, Adunarea Populară a votat din nou pentru demiterea lui Tarnavschi. Din 18 deputați care au participat la votare, doar unul a fost împotrivă.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 15:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, refuzând să aprobe rezultatele evaluării pentru ultimele două clustere de negociere, care nu au fost încă deschise. Decizia, luată pe 27 octombrie, afectează și parcursul european al Republicii Moldova, întrucât statele membre nu au susținut până acum separarea celor două țări în procesul de aderare, potrivit Euromaidan Press, care citează European Pravda.

Ungaria a refuzat din nou, pe 27 octombrie, să aprobe rezultatele procesului de evaluare pentru clusterele 4 și 5, ultimele două grupuri de capitole din negocierile de aderare a Ucrainei la UE care nu au fost încă deschise, în cadrul unei reuniuni a grupului de lucru pentru extindere al Consiliului UE, desfășurată la Bruxelles. A fost al doilea refuz al Budapestei într-o săptămână, transmite Antena3CNN.

Ucraina urmărește să adere la UE în timp ce luptă împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, iar timp de mai mulți ani, parcursul său a fost blocat de veto-urile Ungariei conduse de Viktor Orbán. Orbán a pierdut puterea în aprilie, în fața lui Péter Magyar, care a promis să readucă Ungaria în Europa. Acum, guvernul acestuia este cel care blochează ultimele două clustere.

Unul dintre diplomați a declarat că „poziția Ungariei nu s-a schimbat”. Irlanda, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, știa dinainte că Budapesta nu își va schimba poziția, dar a inclus totuși subiectul pe ordinea de zi. Un alt diplomat a descris repetarea votului drept o mișcare politică menită să sporească presiunea asupra Ungariei, nu o încercare reală de a obține un vot favorabil.

Argumentele Ungariei nu au fost făcute publice pe 20 octombrie, când aceasta a blocat pentru prima dată demersul. Clusterul 4 acoperă transporturile, energia, rețelele transeuropene, mediul și clima. Clusterul 5 vizează agricultura, pescuitul, politica regională și normele bugetare.

La începutul acestei luni, parlamentul Ucrainei a adoptat legea privind școlarizarea în limbile minorităților, pe care Budapesta o ceruse, iar UE a deschis clusterele 2 și 3 pe 13 octombrie. Guvernul lui Magyar și-a condiționat sprijinul de îndeplinirea de către Kiev a 11 cerințe privind drepturile minorității maghiare.

Pe 16 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a avut prima sa întâlnire bilaterală cu Magyar la Bruxelles și i-a mulțumit pentru deschiderea celor două clustere. El a adăugat că se lucra la deschiderea celorlalte două până la sfârșitul anului, a transmis biroul său. Zece zile mai târziu, Zelenski a explicat de ce este important acest calendar.

„Este foarte important ca ultimele două clustere de negociere pentru Ucraina să fie deschise până la sfârșitul acestui an și ca, în timpul președinției lituaniene, să putem deja închide capitole de negociere”, a scris el.

Lituania va prelua președinția Consiliului UE în ianuarie.

Următoarele decizii ale Budapestei ar putea stabili și dacă Ucraina și Republica Moldova vor continua să avanseze împreună în procesul de aderare.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat despre deschiderea ultimelor două clustere ale țării sale cu Magyar, în timpul unei vizite la Budapesta săptămâna trecută. În iulie, Ungaria se oferise deja să permită Republicii Moldova să avanseze separat, fără Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!