Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Instruiri în Parlament pentru liceenii Moldovei. Tinerii sunt invitați să afle cum se elaborează legile

20 Ian. 2026, 13:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2026, 13:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Tinerii din Moldova sunt invitați să descopere, prin intermediul unui exercițiu practic, cum se elaborează legile. Parlamentul lansează un program de instruire pentru liceeni.

Elevii din clasele X- XII pot participa la „LEGE pentru TINE(ri). Pentru înscriere, fiecare instituție de învățământ va forma o echipă formată din 28–30 de liceeni și va desemna un profesor responsabil de coordonare și comunicarea cu reprezentanții Secretariatului Parlamentului.

„Pe întreaga durată a pregătirii, elevii și cadrele didactice beneficiază de suport metodologic din partea angajaților Secretariatului Parlamentului. Programul se desfășoară pe parcursul a aproximativ patru săptămâni și debutează cu o sesiune de instruire la Parlament, în cadrul căreia elevii sunt repartizați în comisii parlamentare.

Ulterior, activitatea continuă în cadrul liceelor, unde participanții elaborează propriile propuneri de legi, fiind ghidați de profesorul coordonator. Exercițiul se încheie cu o ședință plenară desfășurată în incinta Parlamentului, în cadrul căreia inițiativele elevilor sunt supuse dezbaterii și votului”, informează serviciul de presă al Legislativului.

Formularul de participare poate fi găsit AICI. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Responsabilii din cadrul Parlamentului transmit că prin intermediul programului își reafirmă angajamentul de a promova educația civică, dialogul și implicarea activă a tinerilor în viața democratică.

Prima ediție a jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)” s-a desfășurat în noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de Parlament, în colaborare cu Ministerul Educații și Cercetării și Ministerul Culturii.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:42 // Slider //  Realitatea.md

Premierul Vasile Tofan nu exclude că țara noastră va introduce regim de vize pentru mai multe state, inclusiv Federația Rusă, Belarus, China, în contextul aderării la UE. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleg șeful Guvernului, în cadrul emisiunii ”Cutia neagră” de la TV8.

JURNALIST: Toate țările candidate trebuie să-și alinieze politica vizelor la cea din țările UE, iar asta înseamnă că Republica Moldova, dacă vrea să continui parcursul european, foarte curând va trebui să impună regim de vize pentru Federația Rusă și nu doar, și pentru Belarus și pentru alte state, inclusiv pentru chinezi.

TOFAN: Noi vrem să continuăm parcursul european.

JURNALIST: Și când am putea introduce vize pentru ruși, belaruși, chinezi?

TOFAN: Nu sunt gata să dau o dată. Dacă normele UE o impun, eu cred că trebuie să luăm deciziile care ne permit să avansăm în procesul de integrare europeană.

 

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un stat candidat al Uniunii Europene trebuie să își alinieze complet politica de vize cu cea a UE ca parte a procesului de aderare și a preluării acquis-ului comunitar. Acest lucru înseamnă că statul candidat este obligat să impună vize cetățenilor din țările terțe pentru care UE solicită viză, chiar dacă anterior beneficiau de un regim liberalizat. Republica Moldova nu este încă pe deplin aliniată și va trebui să introducă vize pentru 11 state, printre care Rusia, Belarus, Turcia și Qatar, China.

Alte state din regiune, precum Muntenegru, au adoptat deja măsuri similare, impunând vize pentru țări precum Rusia, China sau Turcia pentru a îndeplini standardele europene.