Curs valutar
  • EUR
    20.0958
    -0.0761%
  • USD
    17.4201
    -0.0327%
  • RUB
    0.2066
    -0.242%
  • RON
    3.8181
    -0.1964%
  • UAH
    0.3902
    -0.0513%

Toate știrile

16 septembrie 2026

„Între noi, se vorbea că Partidul ȘOR e finanțat de la Moscova”. Martoră audiată în dosarul privind finanțarea ilegală

16 Apr. 2024, 19:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
16 Apr. 2024, 19:58 // Politica //  Elena Putregai

Fosta secretară a Partidului Șor responsabilă de suburbiile Chișinăului a fost audiată ca martoră în procesul de judecată privind finanțarea ilegală a formațiunii. Ea a povestit cum primea bani pentru onorariile protestatarilor, cum a fost jefuită și de ce a cerut protecție de la stat, transmite Europa Liberă.

La ședința din 16 aprilie, martora a povestit că a început să lucreze în Partidul Șor în mai 2022, fiind responsabilă de oficiile Stăuceni, Cricova, Grătiești și Tohatin. Ulterior, a devenit vice-președintă a oficiului din sectorul Râșcani al capitalei. În această calitate, organiza adunări generale ale partidului și proteste antiguvernamentale.

Tânăra susține că întocmea liste cu numele celor care veneau la proteste, fotografia câte 10-20 de persoane, ca să confirme că acestea au participat la manifestație, și trimitea listele și pozele superiorilor săi prin aplicația Telegram. Peste două săptămâni după protest, ea primea sumele pe care le repartiza apoi protestatarilor.

Femeia a povestit că la primele manifestații achita fiecărui protestatar câte 200 de lei, iar apoi onorariul a crescut până la 400 de lei. „Erau și din cei care veneau din propria inițiativă”, a spus martora, precizând că și aceștia erau remunerați.

Pentru a plăti protestatarii, ea și o colegă de partid primeau câte 800.000 – 1 milion de lei în genți sau pungi. De exemplu, odată, ele au ridicat banii de la reședința partidului, altă dată – de la persoane necunoscute, dintr-un automobil parcat lângă o benzinărie din capitală. Ulterior, femeile mergeau acasă la una dintre ele, unde numărau banii și îi repartizau.

Martora a spus că odată colega sa a fost telefonată de secretara Marinei Tauber, care a informat-o de unde să ia geanta. Ultima dată, ele ar fi primit bani pentru proteste la sfârșitul anului 2022, dar au fost jefuite când intrau în scara blocului. Potrivit ei, la fața locului a venit deputata Reghina Apostolova, în calitate de reprezentantă a partidului.

În aprilie 2023, procurorii au anunțat că au trimis în instanță dosarul penal împotriva unui tânăr care a furat de la „două fete” 500.000 de lei care aparțineau Partidului Șor.

Martora a mai spus că nu știe de unde exact veneau banii: „Între noi, se vorbea că Partidul Șor e finanțat de la Moscova”.

A cerut protecție de stat după o discuție cu un fost coleg

Fiind întrebată de procuror dacă a fost intimidată după ce a făcut declarații anchetatorilor, aceasta a declarat că de ea s-a apropiat un fost coleg care s-a arătat nemulțumit de faptul că ea colaborează cu oamenii legii. După aceasta, martora a solicitat protecție de stat. Ea susține că a dat declarații benevol în cadrul urmăririi penale.

Ca și în cazul martorilor precedenți, avocații nu au fost de acord ca femeia să facă declarații pe motiv că, inițial, ea avea statut de învinuită, iar ulterior a fost eliberată de la răspundere penală. În opinia lor, procurorii au separat intenționat dosarul de bază în mai multe episoade, ca să elibereze de la răspundere penală unele persoane care vor fi audiate în calitate de martori ai acuzării.

„Tactica procurorilor este de a rupe lanțul logic, ca să-i condamne pe unii în baza declarațiilor altora”, a declarat avocatul Sergiu Moraru. El a mai spus că procurorii încalcă dreptul la apărare și urmăresc ca „Marina Tauber să fie condamnată cât mai repede”.

Fostă vicepreședintă a Partidului Șor, deputata Marina Tauber este judecată mai bine de jumătate de an pentru complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Șor și falsificarea raportului financiar din alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, din 2021, la care a candidat.

În același dosar, Partidul Șor a avut statut de învinuit, ca persoană juridică. În ianuarie 2024, partidul a fost lichidat și radiat din Registrul persoanelor juridice, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care l-a scos în afara legii.

Procuratura mai investighează un dosar de finanțare ilegală a formațiunii. Potrivit oamenilor legii, acolo sunt circa 50 de învinuiți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Două tinere din Chișinău – jefuite în plină stradă. Suspectul le-a furat banii și bijuteriile

Realitatea Live

În anul aniversar al Zilei Naționale a Vinului, AlcoMarket și ONVV lansează un nou format de parteneriat cu retailul
În anul aniversar al Zilei Naționale a Vinului, AlcoMarket și ONVV lansează un nou format de parteneriat cu retailul
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
16 Sept. 2026, 16:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
16 Sept. 2026, 16:53 // Slider //  Vlada Ciorici

Deasupra Polului Nord se formează, în această toamnă, un vortex polar mai puternic decât în anul precedent. Vortexul polar este, practic, masa de aer rece care circulă deasupra Arcticii pe timp de iarnă, cu cât e mai „strâns” și mai stabil, cu atât ține frigul mai aproape de pol.

Meteorologii spun că, deocamdată, acest mecanism funcționează bine, semn că iarna 2026-2027 pornește dintr-o poziție favorabilă.

Problema, spun specialiștii, ar putea apărea la mijlocul iernii. Modelele meteo arată că, în ianuarie-februarie 2027, vortexul polar s-ar putea slăbi brusc. Acest fenomen se numește Încălzire Stratosferică Bruscă și înseamnă, pe scurt, că temperaturile de deasupra polului cresc rapid, iar vânturile care „țin” frigul acolo se schimbă de direcție. Efectul ajunge, în 10-30 de zile, și la sol, aducând schimbări de vreme la latitudini medii, acolo unde se află și Europa.

Motivul din spatele acestei posibile perturbări ar fi un Super El Niño, o încălzire puternică a apelor din Pacificul tropical, cu peste 2°C peste normal. Istoric, un El Niño intens tinde să slăbească vortexul polar spre a doua parte a iernii.

Dacă acest scenariu se confirmă, SUA și Canada ar putea avea episoade de frig mai puternice decât în mod normal, iar Europa de Nord și Centrală ar avea șanse mai mari de vreme rece. deși răspunsul depinde și de alți factori.

Pentru altitudini mici și medii, unele prognoze arată chiar un deficit de zăpadă în Europa, cu posibile episoade scurte de frig și ninsoare doar dacă vortexul chiar se destabilizează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În contextul Super El Niño 2026, acești indicatori vor fi urmăriți îndeaproape din toamnă până în primăvară, pentru a identifica din timp fereastra de risc, cel mai probabil ianuarie 2027.