Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Întrevederea dintre Putin și Zelenski ar putea avea loc în următoarele săptămâni. Turcia – locul întâlnirii?

17 Mart. 2022, 18:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Mart. 2022, 18:26 // Actualitate //  Realitatea.md

O întâlnire între Vladimir Putin și Vladimir Zelenski ar putea avea loc după finalizarea redactării acordului, eventual, în următoarele câteva săptămâni. Declarația aparține consilierului președintelui ucrainean, Mihail Podolyak și a fost făcută în timpul unui interviu acordat publicației Wirtualna Polska, scrie novosti.dn.ua.

„În acest moment, atât delegația rusă, cât și cea ucraineană își mențin pozițiile. Coordonarea punctelor divergente poate dura de la câteva zile la o săptămână și jumătate. În acest timp, ar trebui să ne apropiem de elaborarea unui tratat de pace”, a spus Podolyak.

Potrivit consilierului președintelui Zelenski, unul dintre aspectele cheie ale tratatului de pace din partea ucraineană este „retragerea imediată a trupelor ruse”.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Vladimir Zelenski ar putea avea loc la Ankara. Potrivit ministrului turc de externe Mevlut Cavusoglu, țara este pregătită să organizeze această întrevedere. De asemenea, potrivit șefului diplomației turce, Rusia nu se opune propunerii Ucrainei ca Turcia să devină unul dintre garanții securității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.