Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Irina Vlah cheamă la consolidarea societății: Autoritățile ne dezbină. Ajunge să trăim după scenariul lor!

16 Dec. 2025, 13:04
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2025, 13:04 // Politica //  Realitatea.md

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că societatea moldovenească este acum mai divizată decât oricând, iar consolidarea trebuie făcută printr-un Mare Angajament Național, în care să se regăsească valorile care unesc oamenii. Ea a mai spus că, angajamentul dat ar trebui asumat de un Comitet Popular, constituit la inițiativa cetățenilor.

„Alegerile au trecut, dar ura semănată de unii politicieni în campania electorală își face simțită prezența în continuare, iar societatea moldovenească este acum mai divizată decât oricând și de acest lucru ne putem convinge în fiecare zi, discutând cu oamenii, urmărind luările de atitudine în spațiul public. Astăzi, Republica Moldova amintește de un butoi cu pulbere, care poate exploda de la cea mai mică scânteie, iar cei care se joacă cu focul, din păcate, sunt o mulțime.

Totodată, din discuțiile pe care le am cu oamenii, mă conving că numărul celor care-şi doresc ca în societatea noastră să domnească pacea şi armonia este mai mare decât a celor ce-şi doresc vrajbă, iar aceasta îmi dă certitudinea să afirm că încă nu e totul pierdut, că Republica Moldova mai are o șansă de viitor, iar un prim pas în această direcție, o primă condiție este consolidarea societății.

Unii ar putea spunea că aceasta e o utopie, în condițiile concrete pe care le avem în Republica Moldova. Or, nu este un secret că societatea e puternic divizată și pe criterii politice, și pe criterii geopolitice, și pe multe alte criterii. Dacă vom scoate în prim plan lucrurile, criteriile și principiile ce ne separă, evident nu vom reuși să consolidăm societatea. Din contra, divizarea va fi și mai mare, deoarece încercările de a schimba optica unei sau altei părți a societății vor fi tratate ca atentate la anumite principii și valori, iar în aceste condiții oamenii devin și mai înverșunați, și mai deciși să-și apere propriile poziții”, a declarat politiciana.

De aceea, Irina Vlah a menționat că, pentru a face primii pași serioși spre consolidarea societății noi nu trebuie să scoatem în prim plan lucrurile care ne separă, ci lucrurile ce ne unesc.

„Iar acestea sunt o mulțime – începând de la valorile seculare ale poporului nostru, împărtășite de majoritatea cetățenilor, și terminând cu aspirațiile comune pe care le avem de a trăi în pace și prosperitate. Și toate aceste valori, lucruri care ne unesc trebuie să se regăsească într-un Mare Angajament Național, pe care să și-l asume atât politicienii, cât și entitățile societății civile relevante din acest punct de vedere, inclusiv uniunile de creație și profesionale, cultele religioase, diverse comunități etc. Nimeni nu trebuie să rămână în afara acestui Angajament Național – toți trebuie să se regăsească în el, fiind reprezentați fie de forțe politice, fie de structuri ale societății civile. Numai în acest caz vom putea vorbi în termeni reali de succesul eforturilor în vederea consolidării societății.

Cine ar trebui să își asume această mega inițiativă de nivel național? Varianta ideală ar fi un Comitet Popular, constituit la inițiativa cetățenilor. Aceasta ar exclude din start orice speculații și interpretări privind posibile interese politice. Plus că un eventual asemenea Comitet ar avea un vast spațiu de manevră și ar oferi platforma necesară pe care s-ar putea regăsi ulterior toți doritorii de a contribui la consolidarea societății. Și anume pe platforma respectivă ar trebui elaborat Angajamentul Național la care m-am referit mai sus, care ulterior ar fi supus unor ample dezbateri publice, ar face obiectul unei campanii naționale de informare, iar ulterior ar fi semnat de toate structurile politice și civile, care se vor angaja să consolideze societatea moldovenească”, a explicat liderul politic.

Vlah a mai spus că lansează această idee în speranța că ea va fi înţeleasă corect și că vor urma careva acțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:55 // Slider //  Ana Panaguța

Un bombardier strategic rusesc Tu-95 s-a prăbuşit marţi, 29 septembrie, într-o zonă izolată din Extremul Orient al Rusiei în timpul unui zbor de antrenament, şase membri ai echipajului pierzându-şi viaţa, conform unui anunţ făcut de autorităţile ruse, transmite g4media.ro.

„Avionul s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită. Conform primelor informaţii, şase membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa, în timp ce unul a fost rănit şi evacuat către un spital”, a declarat Ministerul Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

Potrivit acestei surse, bombardierul nu era înarmat şi efectua un zbor de antrenament în regiunea Amur din Extremul Orient rus.

O echipă de anchetatori s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili circumstanţele accidentului.