Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Israel, Grecia şi Cipru vor să aducă gaz din estul Mediteranei în Europa

04 Sept. 2023, 20:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
04 Sept. 2023, 20:56 // În Lume //  Ursu Ana

Liderii Israelului, Greciei şi Ciprului s-au angajat să extindă cooperarea în domeniul energetic şi să exploreze modalităţi de a aduce în Europa gazele din estul Mediteranei, precum şi să conecteze reţelele lor de electricitate, scrie g4media.ro cu referire la Reuters.

În estul Mediteranei s-au descoperit în ultimul deceniu zăcăminte masive de gaze, cele mai mult în largul coastelor Israelului şi Egiptului, interesul fiind în creştere după ce fluxurile către Europa au fost afectate de invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Va trebui să decidem curând în privinţa modului în care Israel va exporta gazele sale şi aceeaşi decizie trebuie luată de Cipru. Analizăm posibilitatea cooperării pe acest segment. Aceste decizii vor fi luate, cred, în următoarele trei-şase luni, probabil mai aproape de trei luni”, le-a spus jurnaliştilor premierul israelian Benjamin Netanyahu la Nicosia, după un summit tripartit cu premierul elen Kyriakos Mitsotakis şi preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides.

Anul acesta, Ciprul a sugerat ca gazele să fie transportate prin crearea unei conducte care să lege zăcământul de gaze al Israelului din estul Mediteranei la o facilitate de lichefiere din Cipru, de unde acestea ar putea fi livrate spre Europa.

„Am convenit că gazele naturale şi energia regenerabilă sunt primii piloni ai cooperării în regiune, în special pe fondul recentelor evoluţii geopolitice. În special în Europa este necesară diversificarea energetică şi sporirea interconectivităţii”, a declarat Christodoulides.

Netanyahu a explicat că Israelul vrea să facă parte din planificatul proiect al cablului electric subacvatic – EuroAsia Interconnector – sprijinit de UE. Acesta ar urma să transporte până la 2.000 megawaţi de electricitate către reţelele din Israel, Grecia şi Cipru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!