Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan

19 Apr. 2024, 08:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
19 Apr. 2024, 08:17 // În Lume //  Redacția Realitatea

Israelul a atacat Iranul, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu situaţia, în timp ce presa de stat iraniană a raportat, vineri dimineaţă, că forţele acestei ţări au distrus drone, la câteva zile după ce Iranul a lansat un atac cu drone ca răzbunare împotriva Israelului.

O sursă a afirmat pentru Reuters că SUA nu a fost implicată, dar a fost notificată de Israel înainte de atac.

Agenţia de ştiri iraniană Fars a relatat că trei explozii au fost auzite în apropierea unei baze militare din oraşul Isfahan, aflat în centru. Un oficial iranian a declarat pentru Reuters că nu a fost vorba de un atac cu rachete şi că exploziile au fost rezultatul activării sistemului de apărare anti-aeriană iranian.

Televiziunea de stat iraniană a afirmat că, la puţin timp după miezul nopţii, ”trei drone au fost observate pe cer deasupra Isfahan. Sistemul de apărare anti-aeriană s-a activat şi a distrus aceste drone în aer”.

Ulterior, televiziunea a afirmat că situaţia este normală la Isfahan şi că nu au avut loc explozii la sol.

Armata israeliană nu a comentat relatările.

Israelul afirmase că va riposta după atacul din weekend al Iranului, care a implicat sute de drone şi rachete, ca răspuns la o presupusă loviturp a Israelului asupra complexului ambasadei sale din Siria. Majoritatea dronelor şi rachetelor iraniene au fost doborâte înainhte de a ajunge pe teritoriul israelian.

Analiştii şi observatorii au exprimat îngrijorări privind riscul ca războiul Israel-Gaza să se extindă în restul regiunii. Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a avertizat Israelul înainte de atacul de vineri că Teheranul va avea un ”răspuns dur” la orice atac pe teritoriul său.

Iranul a afirmat, joi, la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că Israelul ”trebuie obligat să oprească orice alt comportament militar pripit împotriva intereselor noastre”, în timp ce secretarul general al ONU a avertizat că Orientul Mijlociu este ”într-un moment de pericol maxim”.

Televiziunea de stat iraniană a afirmat că facilităţile nucleare unde Iranul desfăşoară lucrări – despre care teheranul spune că sunt pacifiste, dar despre care vestul crede că au ca scop crearea unei arme – nu au fost afectate.

Situl nuclear Natanz, piesa centrală a programului iranian de îmbogăţire a uraniului, se află în provincia Isfahan.

Aeroporturile din Teheran, Shiraz şi Isfahan au fost închise până la ora 7.00 GMT, cu posibilitatea de prelungire, iar zborurile au fost îndepărtate din jumătatea vestică a Iranului, a arătat site-ul de monitorizare a traficuluii aerian FlightRadar24.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Unele zboruri cu destinaţia Teheran Turkish Airlines şi Emirates se întorceau la aeroportul de plecare, a arătat, pe X, FlightRadar24. Un zbor al Iran Air de la Roma la Teheran a fost redirecţionat spre Ankara, Turcia.

FlightRadar24 arată că Emirates, flydubai, Turkish Air, Wizz Air Abu Dhabi şi Belavia sunt printre companiile care continuă să folosească partea din spaţiul aerian care a rămas deschisă vineri dimineaţă.

Asaltul israelian în Gaza a început după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a atacat Israelul, în 7 octombrie, omorând 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian. Ofensiva militară a Israelului a provocat moartea a peste 33.000 de palestinieni în Gaza, potrivit ministerului local al Sănătăţii.

Grupări sprijinite de Iran şi-au declarat sprijinul pentru palestinieni, lansând atacuri din Liban, Yemen şi Irak.

viewscnt

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 19:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
23 Oct. 2026, 19:57 // Slider //  Cătălina Boico

O alertă de tsunami a fost emisă în Italia, după o serie de cutremure detectate în largul coastei mediteraneene, scrie vineri, 23 octombrie, The Independent. 12 mișcări seismice cu magnitudini între 3 și 5,7 au fost înregistrate în jurul prânzului în apropierea Siciliei, determinând evacuarea preventivă a școlilor din Palermo și Messina și a altor instituții publice.

Un tribunal a fost evacuat în Trapani, pe coasta de vest. Elevi și angajați ai primăriei au părăsit imobilele în Lipari, o insulă situată între Sicilia și Italia continentală.

Totodată, a fost emisă o alertă de tsunami de nivel portocaliu, iar locuitorii au fost îndemnați să rămână vigilenți și să manifeste prudență în zonele de coastă. Ulterior, alerta a fost ridicată, scrie Antena3.ro.

Conform surselor citate, epicentrul fenomenului seismic s-a situat la mai puțin de 100 de kilometri de Palermo, oraș având o populație de aproape 650.000 de locuitori. Localnicii au spus că seismele s-au simțit în Palermo, Patti, Licata, Capo d’Orlando și Campofelice di Roccella.

12 cutremure în largul coastei Italiei, vineri. Sicilia, lovită de o tornadă la începutul lunii

Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS) a înregistrat un cutremur cu magnitudinea 5,7, la o adâncime de 10 km, la nord de Sicilia, la ora locală 10:19. Celelalte 11 seisme au avut, toate, o magnitudine de peste 3,0, au precizat autoritățile.

„În prezent, nu au sunt date privind vătămări ale persoanelor sau pagube materiale, însă considerăm că este de datoria noastră să luăm toate măsurile necesare pentru siguranța cetățenilor noștri”, a spus Roberto Lagalla, primarul din Palermo.

El a i-a îndemnat pe locuitori să stea departe de mare și să respecte instrucțiunile autorităților competente.

La începutul acestei luni, orașul sicilian Marsala și localitățile învecinate au fost lovite de o tornadă , într-un eveniment despre care experții spun că este aproape fără precedent pentru această insulă mediteraneană.

Pe 9 octombrie, în timp ce tornada a trecut prin zonă, au fost răsturnate vehicule iar două persoane au fost grav rănite. O casă a fost distrusă, iar o școală și alte clădiri au suferit avarii.

„A fost aproape ca o tornadă americană. Nu s-a mai văzut ceva atât de violent în memoria vie”, a declarat la momentul respectiv pentru Reuters Salvatore Cocina, șeful agenției de protecție civilă din Sicilia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova