În luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de 200 de zile, sub pretextul protejării ramurii. Măsura a fost prezentată drept una de sprijin, menită să ofere o nouă șansă producătorilor locali, chiar cu sacrificii impuse întregii industrii alimentare. Rezultatul? Exact opusul celui promis.
În pofida unor intenții declarate drept „bune” și nobile, chiar cu riscul încălcării unor practici și norme internaționale, industria zahărului nu a reușit să recolteze întreaga roadă, acest proces fiind desfășurat în condiții de iarnă până la începutul lunii martie a anului curent. În pofida unor protocoale interne clare, producătorii de zahăr nu au fost capabili să se pregătească tehnic pentru sezonul de recoltare până la mijlocul lunii august 2025. Au ratat cele mai prețioase zile din septembrie și octombrie și au compromis recoltarea sfeclei de zahăr.
Consecinţe dramatice Invocarea condițiilor climaterice nefavorabile – ploi, înghețuri etc. – este o justificare ridicolă și neprofesionistă pentru oameni din domeniu.
În condițiile unei planificări și organizări corecte, era posibilă recoltarea și prelucrarea întregii recolte, cu pierderi minime, până la finele anului 2025.
Consecințele au fost dramatice. Recolta de pe aproximativ 2.500 de hectare a fost, practic, abandonată în câmp. Fermierii au pierdut averi, iar celelalte industrii au pierdut oportunitatea de a-și crește competitivitatea, în timp ce așa-zisa „șansă de rebound” a fost irosită într-o manieră aproape didactică.
Mai grav, degradarea condițiilor climatice din ultimii ani, combinată cu dezastrul din 2026, a scos din joc majoritatea ultimilor fermieri care mai cultivau sfeclă de zahăr din convingere și perseverență.
Astăzi, circa 70% din suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr – din aproximativ 6.500 de hectare – sunt concentrate în mâinile unui singur fermier independent și ale unei singure gospodării afiliate unui producător.
Beneficiarii măsurilor restrictive Altfel spus, nu vorbim despre consolidarea unei ramuri. Vorbim despre eșecul ei accelerat.
Pentru a cosmetiza cifrele slabe de producție – circa 25.000 de tone până la 1 ianuarie 2026 – producătorii de zahăr au recurs, în regim de urgență, la importuri de până la aproximativ 10.000 de tone, în regim preferențial, fără achitarea taxelor vamale la import, din țările UE și Ucraina. Conform practicii deja stabilite, toate contingentele tarifare preferențiale au fost epuizate în primele ore ale anului.
Astfel cei care insistă asupra închiderii pieței interne sunt cei mai mari importatori ai anului curent.
Iar după ce au importat masiv pentru a-și acoperi propriile carențe, unicul actor activ încearcă acum să blocheze complet importurile altora, pentru a exclude orice concurență și pentru a putea împinge prețurile spre nivelul propriilor costuri, de circa 900 euro/tonă.
Într-o piață în care zahărul din Moldova este deja la circa 720 euro/tonă, față de 500 euro în România și 380 euro în Ucraina, ideea de a închide total accesul la import nu mai poate fi numită protecție. Este o tentativă brutală de control al pieței.
Această idee este promovată activ prin proiectul unei hotărâri de Guvern privind reglementarea importului de zahăr, care exclude importurile de zahăr din regimurile de comerț liber unilaterale și bilaterale, inclusiv din AA/DCFTA cu UE, CEFTA, EFTA etc., precum și prin instituirea unui mecanism birocratic abuziv, care nu poate fi justificat prin cadrul legal internațional sau național și care ar urma să fie gestionat de o structură asociativă afiliată și controlată de un producător de zahăr.
Toate aceste elemente au drept scop concentrarea ofertei în mâinile unui singur producător de zahăr și canalizarea cererii exclusiv către piața locală, fără posibilitate reală de import.
Asta nu mai este politică economică. Este capturare de stat la scară sectorială.
Ingredientele unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat
- Echipa de lobby Chiar dacă practica internațională, legislația europeană, cadrul juridic național și internațional la care Moldova este parte impun efectuarea unei analize de piață serioase, care să stabilească problemele reale ale pieței, paleta de soluții și respectarea unor proceduri prestabilite, urmate de consultări și transparență decizională, aceste exigențe au fost ignorate.
Pe de o parte, avem uniunea sectorială, aflată într-un aranjament greu de ignorat cu o asociație internațională de business, ambele împărțind același birou și același staff la sediul producătorului de zahăr.
Pe de altă parte, aceste eforturi sunt susținute activ de un secretar de stat și de un reprezentant al Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru. Această cooperare și sinergie asigură promovarea promptă și accelerată a unor inițiative guvernamentale menite să servească interesele economice ale unui producător de zahăr, evitându-se adesea multe proceduri legale naționale și internaționale și operându-se cu informații manipulatorii sau eronate.
Mai grav, în procesul de promovare a acestor inițiative se evită deliberat verificarea informațiilor și evaluarea impactului asupra pieței, concurenței și competitivității.
Se ignoră poziția și dialogul cu societatea civilă și cu mediul de afaceri, adevărații perdanți și potențialii beneficiari ai unei piețe funcționale – industria conservelor, panificația, producătorii de dulciuri, înghețată și zecile de procesatori care dau substanță reală brandului „Made in Moldova”.
- Momentul oportun Sincronizarea spune totul despre natura proiectului.
În timp ce Executivul se confruntă cu criza energetică și cu consecințele crizei mondiale din domeniul petrolier, acest proiect este împins discret, „la mijloc de noapte”, în plină perioadă de sărbători, cu termene restrânse pentru consultări publice.
Calculul a fost simplu și cinic: să nu existe timp suficient pentru verificări, reacții și examinare detaliată a documentului. Nu este o scăpare de procedură. Este o metodă.
- Lipsa de expertiză a responsabililor din MAIA și MDED Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare continuă să opereze, inclusiv public, cu date privind suprafețele cultivate și estimări care nu mai au nicio legătură cu realitatea din teren.
Cine alimentează autoritățile centrale și locale cu aceste informații eronate?
Impresia tot mai puternică este că informația nu vine dintr-un mecanism instituțional solid, ci este „servită” din același birou de lobby care promovează și proiectul.
O simplă verificare a informațiilor primare, instituirea unui dialog cu asociațiile și cu mediul de afaceri din țară ar clarifica această situație. Situația privind terenurile însămânțate în anul 2026 poate fi verificată prin intermediul direcțiilor agricole raionale, precum și prin analiza importurilor de semințe.
Față de MDED, există o întrebare simplă: când va fi prezentat studiul final privind piața internă a zahărului în anul 2025?
Când va stabilită legătura de cauzalitate dintre importuri și situația din ramură și care au fost efectele economice, financiare și de piață ale concentrării acesteia, ca urmare a aplicării măsurilor de apărare comercială din octombrie 2025, pentru cele 200 de zile, așa cum prevăd acordurile internaționale, dar și legislația națională în domeniu?
Această analiză, bazată pe date factologice și statistice reale, ar permite identificarea problemelor adevărate din ramură și propunerea unor soluții pentru investitorii și proprietarii companiilor de zahăr din Moldova, precum și pentru autorități, fără a încălca prevederile acordurilor internaționale la care Moldova este parte.
Lipsa unor asemenea analize, studii de piață și evaluări de impact face ca întregul demers să nu mai fie politică economică. Este improvizație administrativă pusă în slujba unui interes privat.
- Sabotaj și manipulare cu iz proeuropean În momentul în care nemulțumirile din partea asociațiilor, producătorilor și operatorilor independenți au început să crească, a fost pusă în mișcare o nouă manevră: „albirea” inițiativei printr-o scrisoare comună de susținere, semnată în numele celor mai mari trei asociații internaționale de business din Moldova.
Doar că tentativa a eșuat.
Este de menționat că asemenea acțiuni colective de promovare a unor inițiative din partea directorilor executivi ai acestor asociații trebuie să fie desfășurate corect și în conformitate cu cadrul legal, evitând interesele ascunse ale unor membri sau companii.
Practicile din perioada „statului capturat”, bine cunoscute de unii, nu dispar, ci doar capătă alte forme și metode de promovare, prin limbaj corporatist, anteturi elegante și apeluri false la „interesul ramurii”.
Un lobby îngust și lipsit de argumente reale compromite viitorul mai multor afaceri din țară și lovește direct în reputația și credibilitatea mediului de afaceri progresiv din Republica Moldova.
Statutul actual: proiectul trebuie retras La această etapă, proiectul este încă în așteptare. Însă viciile lui sunt prea grave pentru a mai putea fi cosmetizate.
Lipsa unei analize reale de impact, încălcarea principiilor concurenței, ignorarea obligațiilor internaționale, derapajele de la principiul neretroactivității legii și opoziția clară din partea producătorilor mari, medii și mici din industria alimentară conturează o concluzie limpede: acest proiect nu trebuie ajustat, ci retras.
Nu există nicio bază serioasă pentru adoptarea lui. Există doar presiune, interes, lobby și trucuri administrative.
Ce ar trebui făcut, de fapt Este evident că sectorul are nevoie de un set de măsuri echilibrate, care să armonizeze interesele producătorului de zahăr cu cele ale altor industrii consumatoare de zahăr și ale comercianților care depind de accesul la materie primă în condiții competitive, la prețuri corecte și bazate pe principii de piață.
Producătorii de zahăr Producătorii evită să recunoască faptul că modelul actual de business este defectuos, cu costuri administrative exagerate și un management eșuat, orientat preponderent spre lupta cu concurenții și cu importurile.
Anterior, companiile acestei industrii prelucrau 15–19 mii de hectare de sfeclă, erau profitabile, competitive și reușeau să acopere consumul intern, valorificând adesea și cotele preferențiale la export în țările UE, CEFTA sau CSI.
Cu tot efortul instituțional, în anul 2026 industria zahărului promite însămânțarea a 6.500 de hectare de terenuri, ceea ce nu va asigura materie primă suficientă nici măcar pentru o singură fabrică.
Pentru alinierea la tendințele europene, industria locală are nevoie de o productivitate medie la hectar de 50–60 de tone, în condițiile în care media ultimilor patru ani a fost de circa 35 de tone, de un management eficient care să asigure prelucrarea fără staționări și defecțiuni, precum și de un personal tehnic și administrativ de 140–160 de angajați.
Cheltuielile administrative și comerciale actuale sunt comparabile cu cele din vremurile bune, când ramura era în ascensiune și reușea să producă 80–100 de mii de tone de zahăr.
Aceasta nu mai este o problemă de piață. Este o problemă de ineficiență internă a ramurii, care se încearcă a fi pusă pe umerii tuturor consumatorilor industriali și ai populației.
Autoritățile Ramurile economiei naționale merită să fie susținute prin întregul set de instrumente de politici economice, comerciale, fiscale și de subvenționare, cu condiția respectării procedurilor legale și a normelor internaționale, pe baza unor date reale și a unor analize profunde ale pieței.
Dialogul trebuie asigurat de autoritățile MDED și MAIA, cu participarea reprezentanților din industria zahărului, ai asociațiilor de business, ai Camerei de Comerț și Industrie, ai societății civile și ai companiilor din industria alimentară.
Orice măsură de apărare comercială trebuie să fie justificată și bazată pe un studiu de impact și pe dovada existenței unui prejudiciu cauzat industriei locale de către importurile din străinătate.
În plus, autoritățile trebuie să înțelegă impactul asupra imaginii țării și posibilitatea apariției unor măsuri similare asupra produselor moldovenești exportate.
În plus, autoritățile trebuie să înțeleagă și impactul colateral asupra lanțului comercial: blocarea acordurilor de comerț liber și restrângerea artificială a accesului la zahăr vor afecta inevitabil și rețelele de retail, cash and carry și comerțul tradițional, prin reducerea ofertei disponibile pentru consumatorul final.
Concluzie Subiectul este prea important și prea sensibil pentru a fi tratat superficial și în regim de urgență, fără o analiză adecvată de piață și de impact, atunci când scopul real este promovarea și instituirea unui monopol.
Dacă statul vrea cu adevărat să protejeze o ramură strategică, trebuie să înceapă prin a proteja concurența, transparența și bunul-simț administrativ.
În caz contrar, vom asista la o politică de sprijin a unei companii ineficiente, cu management defectuos, care visează să opereze doar în condiții de monopol, sub umbrela și acoperirea Guvernului.
Asemenea practici defectuoase nu sunt în spiritul celor mai bune practici europene și trebuie să rămână în trecut.
Iar asemenea practici nu mai trebuie tolerate, acoperite sau ambalate frumos. Ele trebuie numite exact așa cum sunt: abuz de putere economică cu sprijin administrativ.
