Ultimul detașament românesc din teatrul de operaţii Afganistan a fost repatriat sâmbătă noaptea, 26 iunie curent, încheind o prezență de 19 ani a forțelor militare române în cadrul celor mai importante operațiuni militare din istoria Alianței Nord-Atlantice, informează Ministerul Apărării al României. Ceremonia de repatriere a avut loc la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în prezența ministrului apărării Nicolae Ciucă și a șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

Detașamentul este format din 140 militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei “Jderii”, Elementului Național de Sprijin (ENS), structuri de poliție militară și stat major, și revin în țară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul național al Armatei României în Afganistan.

„Prin întoarcerea acestui drapel în țară, România poate să raporteze: misiune îndeplinită în Afganistan!”, a afirmat șefului Statului Major al Apărării, într-o scurtă alocuțiune, subliniind că Afganistanul a fost unul dintre cele mai dificile teatre de operații și aducând un omagiu celor care și-au sacrificat viața.

„A fost precizat timpul în care Armata Română și-a îndeplinit misiunile în Afganistan, 19 ani. Am început în ianuarie 2002 și încheiem în iunie 2021. Este o perioadă foarte relevantă pentru tot ceea ce a însemnat participarea și prezența și valoarea resursei umane a Armatei Române în acest ansamblu al misiunilor ISAF, Enduring Freedom și Resolute Support Mission. În toți acești an, am rotit 36 de contingente, am pierdut 27 de camarazi. Avem datoria să le păstrăm memoria vie. (…) În continuare, trebuie să subliniem că Armata Română va continua să asigure tot sprijinul familiilor celor care și-au pierdut viața în Afganistan. De asemenea, vom continua să oferim sprijin celor 227 de răniți. Este, de asemenea, important să subliniem că efortul financiar pentru țara noastră a fost de aproximativ 3 miliarde de lei. Toate aceste chestiuni vin să probeze că începând cu acel an am înțeles foarte bine care este drumul nostru pentru a putea să ne integrăm în Alianța Nord-Atlantică și să demonstrăm că avem capacitatea să putem să ne transformăm și să ne modernizăm”, a spus și ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotație din Afganistan, în perioada februarie-iunie 2021, aparține Batalionului de Protecţie a Forţei “Jderii” comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, și au executat, alături de militarii din cadrul ENS și în cooperare cu forţele Coaliției internaționale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afgane și cu liderii locali, misiuni specifice de protecția forței și de pregătire a activităților de redislocare în țară a detașamentelor de militari și a echipamentelor specifice misiunii.

Activitățile de repatriere au fost sincronizate cu aliații din NATO și cu partenerul strategic SUA, în cadrul operației “SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021” a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operațională a detașamentelor Armatei României participante la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

Ministerul Apărării Naționale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a militarilor români din Afganistan, conform Declarației comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniștrilor de externe si miniștrilor apărării din statele membre ale NATO.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operația Enduring Freedom cât și la ISAF, în spiritul solidarității față de partenerul strategic american și pentru consolidarea poziției naționale ca partener aliat. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.

#Afganistan #misiune îndeplinită #Romania

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.