Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Italia interzice telefoanele mobile la școală: Elevii care le folosesc arată lipsă de respect față de profesori

21 Dec. 2022, 08:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
21 Dec. 2022, 08:20 // În Lume //  Redacția Realitatea

O circulară, semnată de ministrul Educației Giuseppe Valditara, a fost distribuită către școli, care conține indicații privind utilizarea telefoanelor mobile și a dispozitivelor electronice similare în sălile de clasă, potrivit La Stampa, citat de Rador.

„Este un element de distragere a atenției proprii și a celorlalți și o lipsă de respect față de profesori, pentru care prioritară este restituirea autorității”, afirmă ministrul Valditara.

Circulara nu introduce sancțiuni disciplinare. Utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice poate fi permisă în scopuri didactice.

Interdicția folosirii telefoanelor mobile în timpul orelor este confirmată, așadar, în circulara ministerială, „întrucât este un element de distragere a propriei atenții și a altora și o lipsă de respect față de profesori”, așa cum este deja stabilit de Statutul elevelor și elevilor din 1998 și de circulara ministerială nr. 30 din 2007. „Interesul elevilor și studenților, pe care trebuie să-l protejăm, este să stea în clasă pentru a învăța” – spune ministrul Giuseppe Valditara.

Telefonul distrage atenția elevilor, nu le permite să urmărează lecțiile în mod profitabil și este, de asemenea, o lipsă de respect față de figura profesorului, pentru care prioritară este restituirea autorităţii. Interesul comun pe care intenționez să-l urmăresc este cel al unei școli serioase, care prioritizează din nou învățarea și angajamentul”.

Un sondaj recent al Comisiei a VII-a a Senatului a scos în evidență și efectele nocive pe care utilizarea neglijentă a dispozitivelor electronice le poate avea asupra concentrării, memoriei și spiritului critic al tinerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Școala trebuie să fie locul în care talentele și creativitatea tinerilor să fie scoase în evidență, nu anulate de abuzurile repetate în folosirea telefoanelor mobile. „Circulara nu introduce sancțiuni disciplinare, facem apel la simțul responsabilității. De asemenea, invităm școlile să asigure respectarea normelor în vigoare și să promoveze, dacă este cazul, completări mai stricte la regulamente și pacte de coresponsabilitate educațională, pentru a împiedica efectiv utilizarea necorespunzătoare a acestor dispozitive”.

Utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice poate fi evident permisă, la autorizația profesorului, și prin respectarea regulamentelor școlii, în scopuri educaționale, incluzive și de formare, și în sfera obiectivelor Planului Național de Şcoală Digitală (PNSD) și de „cetățenie digitală”.

Riscurile pentru sănătatea copiilor care pot decurge din folosirea continuă a telefoanelor mobile sunt evidențiate în raportul final, distribuit ca atașament la circulară, al anchetei de constatare realizată în legislatura trecută de Comisia a VII-a a Senatului: „Impactul tehnologiei digitale asupra elevilor, cu referire specială la procesele de învățare”.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!