Trei evenimente majore care s-au petrecut în ultimii ani marchează perspectiva neplanificată a reintegrării regiunii transnistrene în Republica Moldova, potrivit unui editorial publicat pe adevarul.ro de Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conficletelor. Potrivit lui, contextul foarte clar este războiul de agresiune, pe scară largă, al Rusiei asupra Ucrainei care a determinat izolarea regiunii de Rusia și de posibilitatea alternativă a legăturilor altele decât prin aeroportul Chișinău și la nivelul frontierelor cu România. Echilibrul schimburilor comerciale balansase demult către spațiul european, cu precădere cu România, în timp ce cetățenii din stânga Nistrului și-au restabilit, în marea lor majoritate, cetățenia Republicii Moldova și companiile intrând în câmpul legislativ și înregistrându-se la Chișinău tocmai pentru a beneficia de facilitățile de export date de DCFTA, acordul de liber schimb aprofundat și întărit cu UE. Acum candidatura europeană a Republicii Moldova și perspectiva întreruperii aprovizionării cu gaz care să tranziteze Ucraina, la 1 ianuarie 2025, accelerează acest proces.

Chișinău între afirmarea suveranității și asumarea responsabilității în stânga Nistrului

Totuși există și efecte adverse ale unei asemenea perspective: resimțirea la Tiraspol a unei dorințe de utilizare a unei situații dificile pentru a forța sau constrânge reintegrarea poate determina asemenea efecte adverse, tot astfel cum căutarea unor soluții de către Chișinău pentru a sprijini proprii cetățeni din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova creează deschiderea de bună credință și condițiile unui dialog mai degrabă constructiv.

Și Chișinăul oficial dovedește exact acest lucru: după ce Maia Sandu a fost cea preocupată de educația în limba română dar și în limba găgăuză, cu păstrarea bogăției pe care o aduce minoritatea găgăuză, în fața unei administrații locale pervertite și pro-ruse, care încearcă rusificarea regiunii și spolierea ei în scheme personale, tot așa Guvernul de la Chișinău își demonstrează partea de responsabilitate din suveranitate căutând să ofere soluții alternative pentru ca în stânga Nistrului să se poată desfășura viața și activitatea la parametri normali pentru a nu periclita situația cetățenilor de acolo.

Desigur nu este ușor: dacă întreruperea acordului între Ucraina, Rusia și UE este clară – nici UE și nici Ucraina nedorind prelungirea lui – acest lucru nu înseamnă automat că Ucraina își pierde calitatea de stat de tranzit. Desigur, UE are drept țintă 2027 pentru renunțarea completă la gazul rusesc, înlocuit de LNG și de surse de energie verde, dar Ungaria și Slovacia, state fără ieșire la mare și fără surse alternative viabile, în acest moment, (dar și cu guvernări considerate pro-ruse sau măcar anti-ucrainene și eurosceptice) își doresc continuarea acordului.

Însă companii private diverse ar putea considera o asemenea situație a unor acorduri de tranzit în 2025, dacă decizia la Kiev nu este aceea de a bloca total tranzitul oricărei molecule de gaz rusesc. Atunci soluțiile alternative sunt dificil de contemplat și pus în operă, de aici preocuparea Chișinăului pe această direcție. Inclusiv pentru că Moldovagaz, proprietarul conductelor, are un acționariat majoritar Gazprom, sub sancțiuni, chiar dacă operatorul sistemului, Transgaz, este o companie europeană. Dar soluții alternative există, dacă le cauți creativ, dar mai ales dacă ai un spațiu de mișcare.

Cele trei opțiuni: negarea, graba și happeningul

Republica Moldova are trei impulsuri, venite la nivel intern dar și de la specialiști internaționali, fiecare cu beneficiile și costurile sale. Însă pentru toate ar trebui elaborate opțiuni și cântărite cu atenție. Astfel, cele trei variante ar putea fi numite negarea sau ignorarea problemei, graba sau forțarea soluției și happeningul, pregătirea pentru situația în care reintegrarea rapidă vine întâmplător și natural, necăutată de cineva și neforțată, dar obligatorie pentru statul suveran Republica Moldova.

Situația e cu atât mai complicată și mai periculoasă cu cât Republica Moldova nu se ocupă doar cu o asemenea criză, ci administrează numeroase procese, și într-un an electoral extrem de important – alegeri prezidențiale în noiembrie și parlamentare în august anul viitor – și cu integrarea europeană în derulare, în perspectiva deschiderii negocierilor, dar și cu provocările Rusiei în războiul informațional și atacurile hibride, inclusiv prin intermediul grupării Șor, peste care ar putea fi amplificată artificial și o criză găgăuză, cu provocările aferente. Nici situația economică post-pandemie și în contextul războiului nu este una simplă, iar reformele în curs aduc și ele componenta lor de incertitudine, efecte secundare, perdanți și nenumărate provocări.

Astfel, strict la abordarea chestiunilor legate de reintegrarea regiunii nistrene, o componentă majoră a analiștilor și politicienilor optează pentru a ignora, chiar a nega problema. Nu e timp pentru ea, sunt alte probleme, nu știm cum să împărțim acum bugetul și costurile pentru a gestiona și o asemenea problemă. Abordarea pare rațională, doar că realitatea poate trăda o altă perspectivă complicată, respectiv faptul că evoluțiile pot veni natural fără a le provoca pe linia reintegrării teritoriale depline, și dacă nu ești pregătit, nu faci scenarii și planuri și nu cauți soluții din timp, dacă evoluțiile merg în această direcție nu poți funcționa prin ignorarea responsabilităților de stat suveran și să dai vina doar pe Rusia și pe autoritățile separatiste care nu știu să se descurce și aduc regiunea în colaps. E responsabilitatea Chișinăului, de la care nu poate abdica. Nu mai vorbim despre efectele migrației și refugiaților dintr-o regiune care moare economic sau intră în implozie socială.

O a doua abordare prezentă, într-o zonă mai curajoasă și voluntaristă, este cea a oportunității: acum e momentul, Ucraina rezistă și ține Rusia departe și e cazul să procedăm imediat la reintegrare, pentru a valorifica oportunitatea. Nu ne-o iartă nimeni, e lipsă de prevedere dacă ignorăm momentul și contextul. Desigur și această abordare își poate avea propriile merite, dar și efecte secundare majore, ca și probleme nesoluționate: ce se întâmplă cu trupele ruse, cu muniția și cu infrastructura militarist-securistă din regiune? Cum o înglobăm? Cum schimbă asta opțiunea la vot și cum influențează această reintegrare ad-hoc, peste noapte, negândită și neplanificată, drumul european al Republicii Moldova?

Deci și graba strică treaba, în chestiuni atât de complexe și marcate de efecte multiple cu reverberații regionale și securitate majore. Prima opțiune și o formulă pas cu pas care deja se întâmplă la Chișinău este cea mai judicioasă. Cea calculată și optimă, dar fără situația de criză aferentă, care să provoace rupturi. Iată însă că, în condițiile stopării aprovizionării cu gaze ieftine/fără plată din partea Rusiei, e posibil mâine colapsul, iar Chișinăul să fie obligat să gestioneze problema regiunii nistrene cu totul, peste noapte. Mai mult, e posibil ca Rusia însăși să considere că o asemenea situație e utilă pentru a încurca și mai mult Chișinău în drumul său european și a-l aglomera cu încă o sarcină bugetară care să-l copleșească. Ar ajuta la ușurarea propriului buget și la trimiterea resurselor către război.

Situația căderii Transnistriei în responsabilitatea totală a Chișinăului

Desigur, perspectiva căderii bruște a regiunii actualmente separatiste, eventual autonome, în responsabilitatea Republicii Moldova, în brațele și responsabilitatea directă și urgentă a Chișinăului, ridică multiple semne de întrebare. Desigur, contează situația locală, demografia, orientarea politică și opțiunile din regiune – parțial cunoscute și explicit pro-ruse. Dar abordarea pragmatică presupune și o formulă de cooperare cu Chișinăul. Iar pentru Chișinău, prevederea unei asemenea perspective și pregătirea pentru a-i face față, dacă se va întâmpla.

Tiraspolul oficial nerecunoscut are câteva opțiuni: mai întâi, să rezolve singur criza, ceea ce nu poate pentru că nu este o autoritate recunoscută, nu are garanții financiare, are un pasiv extrem de nepotrivit și necredibil; să fugă la Moscova după bani care să compenseze prețul global de piață la gaz, dar de ce ar fi de acord Rusia să o facă? Să producă acțiuni și reacții de provocare la adresa Chișinăului, dar acest lucru poate aduce o stare de tensiune și oricum soluția acolo trebuie găsită, iar poziționarea pe o postură de forță a Tiraspolului în perspectiva unei negocieri obligatorii cu Chișinăul sau încercări de șantaj și de constrângere nu ajută. În final, să coopereze deschis și loial, deci să ceară Chișinăului ajutorul și să găsească o soluție.

Aici e momentul în care, în subsidiar, părțile trebuie să realizeze ce pot și ce nu pot face administrativ pentru cetățeni și companiile din regiune. Aici se va desena argumentația și legitimitatea pentru formula eventuală de împărțire a atribuțiilor între puterea centrală de la Chișinău și cea eventual regională. Dar și aici, e de decis dacă reintegrarea se face brusc și total, sub controlul Chișinăului, dacă va rămâne o administrație locală/regională la nivelul unei autonomii sau dacă formula de tranziție va fi, de fapt, una mixtă. E nevoie de un Guvernator și administrație regională? Poate gestiona criza? Cum se raportează lucrurile la formula unei autonomii și în ce condiții e necesară o administrație regională interimară cu coloratura locală, în continuitate?

#analiza #Iulian Chifu #Moldova #reintegrare #Transnistria

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.