Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Iulian Rusu: Procuratura Anticorupție se axează pe cazurile de corupție mai mari

19 Sept. 2023, 07:32
 // Categoria: Politica // Autor:  Redacția Realitatea
19 Sept. 2023, 07:32 // Politica //  Redacția Realitatea

Șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, spune că disensiunile dintre CNA și Procuratura Anticorupție au fost depășite, iar relațiile dintre cele două instituții au fost restabilite. Declarația are loc după ce anterior, de la tribuna Parlamentului, șeful CNA a calificat relațiile cu Procuratura Anticorupție drept „neclare”. Iulian Rusu spune că, odată cu delimitarea clară a competențelor, Procuratura Anticorupție se axează pe cazurile de corupție mare, iar CNA are drept prioritate investigarea corupției sistemice, notează ipn.md.

Șeful CNA spune că instituția pe care o conduce conlucrează eficient cu Procuratura Anticorupție. Se întâmplă după ce Parlamentul a delimitat prin lege competențele celor două instituții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în cazurile săvârșite de președintele țării, deputați, membri ai Guvernului, judecători, procurori, angajați CNA, conducerea SIS și ofițerii de informații și securitate. De asemenea, în gestiunea PA sunt cazurile de mită de peste 300 de mii de lei mită și cazurile în care prejudiciul cauzat depășește 3 milioane de lei.

„Relațiile la momentul actual sunt de lucru. Noi continuăm să documentăm cazurile de corupție pe partea de investigații, colectând informații operative și dacă ele se confirmă, se transformă, cu acordul procurorilor, în dosare penale. O clarificare care a venit între timp ține de delimitarea competențelor, ceea ce înseamnă că acum procurorii anticorupție exercită nemijlocit urmărirea penală pe cauze de corupție care presupun o valoare mai mare a mitei sau cazuri de abuz, depășiri sau alte infracțiuni care generează un prejudiciu mai mare. Modificările au intrat în vigoare pe 22 august”, a spus Iulian Rusu.

Potrivit noilor modificări legislative, Centrul Național Anticorupție are în gestiune corupția sistemică. În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne care va coopera, în acest sens, cu CNA.

„Noi avem ocazia să lucrăm și cu procuraturile municipale. Deși n-a trecut nicio lună, avem deja cazuri instrumentate cu ei, inclusiv, de flagrant. Asta a luat o sarcină importantă de pe umerii Procuraturii Anticorupție și le oferă posibilitatea să se concentreze pe dosare de rezonanță. În spațiul public s-a vehiculat că a fost un fel de divorț, ceartă. Nu este așa. În continuare suntem disponibili și interesați, dacă procurorii anticorupție doresc să ne implice în grupuri de investigații, putem să ne implicăm ca să investigăm și cazuri de corupție mare. Conexiunile în continuare sunt strânse”, a mai spus directorul Centrului Național Anticorupție.

Potrivit notei informative a proiectului de modificare a Codului de procedură penală, delimitarea clară a competențelor CNA și PA are drept scop asigurarea implementării condiționalităților Comisiei Europene impuse Republicii Moldova odată cu obținerea statutului de țară candidată la aderare.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.