Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Iurie Zubcu, traducător al ședințelor Parlamentului, s-a stins din viață. A lucrat peste 30 de ani în domeniu

10 Mart. 2025, 16:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
10 Mart. 2025, 16:05 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Un angajat al Parlamentului Republicii Moldova s-a stins din viață. Este vorba de Iurie Zubcu, cel care a tradus ședințele plenare a Parlamentului, dar și numeroase reuniuni atât naționale, cât și internaționale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Parlamentului, Iurie Zubcu a lucrat în domeniul traducerilor peste 30 de ani, începând cu traducerea Declarației de Independență.

„Și-a început activitatea în Secretariatul Parlamentului în anul 1990, fiind consultant principal în Direcția pentru lucrările plenului Parlamentului. Profesionist dedicat, intelectual desăvârșit, promotor al limbii române și al valorilor naționale, Iurie Zubcu a participat la peste 300 de conferințe, seminare și evenimente internaționale”, se arată în același mesaj.

Iurie Zubcu provenea dintr-o familie de intelectuali și a studiat filologie română la Universitatea de Stat din Moldova. A urmat studii postuniversitare la Academia de Științe și a activat la Institutul de Filologie între 1980 și 1991. Pentru meritele sale, a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!