Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Joe Biden a amânat o întâlnire cu secretarul general NATO! Motivul: probleme dentare

12 Iun. 2023, 21:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2023, 21:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Joe Biden a amânat o întâlnire cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, din cauza problemelor dentare. Președintele SUA urmează să fie tratat la Casa Albă de o echipă de stomatologi care i-au făcut, deja, o obturație de canal, duminică.

Liderul democrat, în vârstă de 80 de ani, a fost tratat după apariția de dureri la un dinte de o echipă de la spitalul militar Walter Reed, a menționat într-un comunicat medicul personal al lui Joe Biden, Kevin O’Connor. Obturația de canal care a avut loc duminică a mers fără complicații, însă stomatologii urmează să finalizeze procedura luni, a precizat medicul. Intervenţia urma să se desfăşoare la Casa Albă şi nu necesită anestezie generală, a subliniat preşedinţia.

Prin urmare, şeful statului nu va fi nevoit, aşa cum prevede Amendamentul 25 al Constituţiei SUA, să-şi transfere provizoriu atribuţiile vicepreşedintelui, aşa cum a făcut pe 19 noiembrie 2021 pentru circa o oră şi jumătate, cât timp s-a aflat sub anestezie generală pentru o colonoscopie. Totuşi, Biden şi-a anulat toate angajamentele prevăzute pentru luni şi a rugat-o pe vicepreşedinta sa Kamala Harris să îi ţină locul la un eveniment cu atleţi universitari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:11 // Societate //  Valentina Buza

Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui accident rutier produs astăzi pe traseul R-1, în localitatea Pîrlița, raionul Ungheni. Mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un camion care transporta materiale de construcție.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, bărbatul se afla la volanul unui automobil Skoda și, din motive care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul asupra volanului. Acesta a ajuns pe contrasens, unde s-a tamponat cu un camion condus de un bărbat de 41 de ani.

În urma impactului, șoferul automobilului Skoda a fost transportat la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.

Șoferul camionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!