Un tribunal din Turcia l-a condamnat miercuri pe jurnalistul suedez Joakim Medin la o pedeapsă cu închisoarea de puțin peste 11 luni, cu suspendare, pentru insultarea președintelui Recep Tayyip Erdogan. Deși instanța a dispus eliberarea sa, Medin rămâne în detenție în închisoarea Silivri din Istanbul, unde este încarcerat de peste o lună, scrie AFP.

El este vizat și de un al doilea dosar, în care este acuzat de „apartenență la o organizație teroristă”. Data celui de-al doilea proces nu a fost încă stabilită.

Potrivit guvernului turc, acuzațiile nu au legătură cu activitatea jurnalistică a lui Medin. Centrul de dezinformare al executivului de la Ankara a precizat că jurnalistul este suspectat că a participat, pe 11 ianuarie 2023, la o manifestație organizată la Stockholm de susținători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în timpul căreia ar fi fost „batjocorită” o păpușă ce-l reprezenta pe Erdogan.

PKK este desemnat drept organizație teroristă de Turcia și aliații săi occidentali, conform hotnews.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Parchetul General din Ankara a deschis o anchetă pe 13 ianuarie 2023 împotriva a 15 suspecți, inclusiv Medin, iar jurnalistul mai este acuzat și că ar fi facilitat contacte între PKK și presa internațională.

Medin se afla în Turcia pentru a documenta protestele declanșate după arestarea, pe 19 martie, a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principal rival politic al lui Erdogan. Ministrul suedez de externe, Maria Malmer Stenergard, și redacția Dagens ETC au confirmat că acesta urma să relateze despre manifestațiile antiguvernamentale din țară.

#Erdogan #jurnalist #turcia

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.