Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Jurnaliștii vor fi protejați de intimidări și atacuri, printr-o nouă lege a mass-mediei

14 Iul. 2026, 14:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
14 Iul. 2026, 14:20 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Adoptarea unei noi legi a mass-mediei este o condiție necesară pentru avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene și pentru consolidarea libertății presei. Declarația aparține expertei Consiliului Europei pentru mass-media, Tatiana Puiu, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Noua lege a mass-mediei: noutăți, beneficii, riscuri”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertei, noua lege va extinde transparența proprietății instituțiilor media și va introduce garanții suplimentare pentru protecția jurnaliștilor împotriva intimidărilor și atacurilor.

Tatiana Puiu a precizat că adoptarea noii legi a mass-mediei se regăsește printre recomandările Comisiei Europene în contextul procesului de aderare la UE. Proiectul a fost deja aprobat în prima lectură de Parlament.

„Comisia Europeană a precizat că Republica Moldova, pentru a avansa în procesul de integrare europeană, obligatoriu, trebuie să extindă transparența proprietății asupra presei online și tipărite și să adopte o nouă lege privind mass-media. De asemenea, trebuie să fie asigurată protecția adecvată a jurnaliștilor împotriva intimidării și atacurilor”, a explicat experta Tatiana Puiu.

Potrivit expertei, unul dintre elementele de noutate este abordarea unitară a tuturor serviciilor mass-media, indiferent de platforma prin care este distribuit conținutul.

„Proiectul de lege conține noțiunile furnizorilor serviciilor mass-media. Nu mai avem noțiuni separate de presă scrisă, online sau audiovizual. Toate sunt integrate într-o singură definiție transpusă din regulamentul european, asta permite ca legea să fie aplicabilă indiferent de forma de distribuție a conținutului. Un alt obiectiv al legii este să consolideze independența editorială și să asigure un nivel adecvat de transparență a proprietății și finanțării instituțiilor media”, a explicat experta Consiliului Europei pentru mass-media, Tatiana Puiu.

Potrivit ei, noua lege își propune să asigure un echilibru sănătos între libertatea de exprimare, responsabilitatea editorială și pluralismul media.

„De asemenea, proiectul urmărește crearea unui cadru juridic coerent care să asigure echilibrul dintre libertatea de exprimare, responsabilitatea editorială și protecția pluralismului mediatic în concordanță cu standardele europene. Noua lege își propune să asigure o funcționare mai transparentă, echitabilă și democratică a pieței media din Republica Moldova”, a precizat Tatiana Puiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dezbaterea publică „Noua lege a mass-mediei: noutăți, beneficii, riscuri” este ediția a 353-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!